Fost arhitect-șef al Iașului: De ce este breasla arhitecţilor din Iaşi anemică, fără impact în sânul comunităţii

O dată la patru ani preşedintele ordinului se schimbă prin alegeri libere. Numai că funcţia este ocupată prin autopropunere. Candidaţii se autopropun şi, evident, dintre aceştia este ales preşedintele. Cine este ambiţios îşi „cumpără” voturile necesare, într-un fel de campanie electorală fără un traseu transparent, scrie Ionel Oancea, fost arhitect-șef al Iașului, într-un material de opinie publicat de „Ziarul de Iași”.

Se întâmplă aşa întrucât vorbim de un grup de arhitecţi mai degrabă omogen, fără personalităţi recunoscute ca atare de membrii grupului. Aşa încât alegerea preşedintelui nu vine dintr-o recunoaştere profesională şi a calităţilor lui manageriale verificate în vreun fel. Deci performanţa activităţii noii echipe în următorii patru ani are un grad înalt de incertitudine. Este logic. Fenomenul e similar alegerilor democratice din societatea mare cu diferenţa că la alegerile politice campania electorală este oficială şi urmează un curs public cu repere clare.

În acest context nu este de mirare că majoritatea arhitecţilor stau pe margine, nu se implică. Dacă participarea celor cu drept de vot se apropie de 30% se consideră un mare succes, ca la recentele alegeri, când cei peste o sută de membrii s-au sufocat de căldură în subsolul unde ordinul arhitecţilor îşi are sediul, într-o lipsă de confort evidentă. Cum ar fi fost o dezbatere cu participarea a măcar 70% dintre membrii într-o sală civilizată, la lumină şi aer, cu teme de discuţie prestabilite?

Concluzia este clară. Preşedintele ales are din start un handicap de reprezentativitate dat de faptul că totuşi marea majoritate a arhitecţilor a rămas afară, nu a participat la votul care dă putere reală. Pentru că, nu-i aşa, puterea reală este dată de alegătorul liber, căruia nimeni nu-i cunoaşte opţiunile.

Într-o normalitate ideală, nu imposibilă, ordinul arhitecţilor din Iaşi ar trebui să fie grupul de creaţie de arhitectură reprezentativă nu numai în această parte de ţară, ci în toată România. Îi suntem datori Iaşului cu acest lucru. Proiectele realizate de membrii ordinului dau conţinut cultural la peste 80% dintre investiţiile din zona de activitate. Ei sunt deci actorii principali, responsabili pentru patrimoniul de arhitectură şi urbanism moştenit şi pentru acela care urmează să se realizeze. Cu toate acestea, după treizeci de ani de existenţă arhitecţii orbecăiesc în acelaşi subsol al dezbinării, fără puterea de influenţă pe care ar trebui să le-o ofere implicarea majoră în cea mai importantă activitate vizibilă a societăţii, arhitectura. La nivel de ordin, arhitecţii se complac într-o delăsare sufocată de lipsa ideilor active, puternice, capabile să ducă activitatea de proiectare într-o direcţie sănătoasă pentru toată lumea.

Citește materialul integral în Ziarul de Iași