Connect with us

Tramvaiele Bozankaya ies la stradă: pe ce trasee vor circula vehiculele?

Local

Tramvaiele Bozankaya ies la stradă: pe ce trasee vor circula vehiculele?

Primele tramvaie Bozankaya sunt puse luni în circulaţie pe trei trasee care, cu această ocazie, vor suferi şi modificări. Potrivit oficialilor Companiei de Transport Public (CTP), este vorba despre rutele 5, 7 şi 8, toate având capăt de linie rondul Ţuţora – punct intermodal la care au fost finalizate lucrările de modernizare.

Autorităţile au decis să modifice traseul 7 şi din alt punct de vedere: tramvaiele nu vor mai circula prin Tudor Vladmirescu, ci prin Podu Roş, respectiv pe ruta Canta – Tg. Cucu – Podu Roş – Ţuţora

Această modificare vine şi în contextul în care un alt traseu al CTP, de data această de autobuz (29), va avea, tot de astăzi, o rută scurtată: capătul de linie va fi rondul Ţuţora. Astfel, cei care vor veni din Tomeşti cu autobuzul 29 vor debarca în Ţuţora şi vor putea să-şi continue călătoria cu tramvaiul spre centrul oraşului: cu 7 prin Podu Roş, iar cu 8 prin Tudor Vladimirescu.

În acelaşi timp, CTP a reînfiinţat traseul de tramvai 5 cu capăt de linie în Ţuţora, oferind posibilitatea celor care vin dinspre Tomeşti cu autobuzul 29 să-şi poată continua drumul cu tramvaiul şi spre Gara Internaţională sau Dacia. Toate aceste modificări intră în vigoare de astăzi, de la miezul zilei. Potrivit directorului CTP Cristian Stoica, pentru început va fi pus în circulaţie câte un singur vagon Bozankaya pe cele trei rute amintite (5, 7 şi 8).

Celelalte tramvaie (4 sunt deja în depou, iar alte 9 ajung până la finalul anului) vor fi puse în circulaţie pentru publicul larg pe măsură ce vatmanii sunt instruiţi de reprezentanţii Bozankaya şi, în acelaşi timp, vagoanele parcurg cel puţin 500 km.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top