Connect with us

FOTO Stadiul lucrărilor la Palas Campus, cel mai mare șantier de dezvoltare mixed-use

Investiții private

FOTO Stadiul lucrărilor la Palas Campus, cel mai mare șantier de dezvoltare mixed-use

Iașul continuă să avanseze în topul piețelor office din România. O singură investiție, de peste 120 de milioane de euro, realizată de compania IULIUS, va livra în următorii doi ani încă 60.000 mp de spații de birouri premium. Palas Campus, un concept mixt în sine, va fi cea mai mare clădire de birouri din țară. Astfel, polul de business regional creat în centrul orașului prin ansamblul Palas, primul proiect mixed-use realizat la noi în țară, va ajunge la o suprafață închiriabilă de peste 135.000 mp spații de birouri clasa A. La fel de important este și faptul că, prin acest proiect de regenerare urbană, zona centrală Sf. Andrei, în prezent subdezvoltată, este redată comunității și reintegrată în oraș.

În contextul perioadei dificile cauzate de pandemie, macaralele își continuă ritmul alert pe șantierul Palas Campus. O simplă privire îți dezvăluie amploarea acestui proiect, iar cifrele sunt impresionante. Proiectul este format din șase corpuri diferite, care, în total, vor însuma o suprafață construită de peste 86.000 mp, cu o amprentă la sol de peste 15.000 mp. Ca o comparație, este echivalentul a aproximativ 57 terenuri de tenis. În total, construcția presupune 56.000 de metri cubi de beton, iar cantitatea totală de armătură va depăși 7.000 de tone. Până în prezent, s-a finalizat execuția pereților mulați și se lucrează la structura de rezistență. Lucrările de edificare sunt un imbold și pentru piața muncii din domeniul construcțiilor, fiind implicate pe șantier, la momentul actual, peste 300 de persoane simultan. Cele șase corpuri vor fi interconectate atât la parter, cât și la primele trei etaje, și vor avea înălțimi diferite, care pot ajunge până la maximum șase etaje.

Palas Campus este cel mai amplu proiect care se desfășoară la Iași în această perioadă marcată de pandemie, generând peste 1.700 de locuri de muncă în perioada dezvoltării și peste 5.000 după finalizare.

Prin cele șapte clădiri de birouri existente în ansamblul Palas, cu o suprafață închiriabilă de peste 75.000 mp, am reușit să formăm o comunitate de business puternică, cu peste 50 de companii, giganți multinaționali, dar și companii autohtone, și mai mult de 8.000 de angajați. Practic, prin Palas Campus extindem infrastructura office, stimulând dezvoltarea companiilor prezente, atrâgând noi investitori și oferind oportunități multiple pentru tineri. Nu în ultimul rând, investiția este întregită de noi spații de recreere, zone verzi, îmbunătățiri ale infrastructurii existente, ce vor imprima un nou impuls de dezvoltare orașului”, a declarat Raluca Munteanu, Business Development Manager IULIUS.

Concept adaptat noii realități – spațiu coworking în aer liber

Ambițiosul proiect va fi finalizat în 2022, dată la care Iașul va câștiga o nouă zonă regenerată și activată. Și asta pentru că Palas Campus se construiește în zona Sf. Andrei, din imediata proximitate a ansamblului Palas, insuficient dezvoltată și neîncadrată în peisajul urban. Caracteristic companiei IULIUS, cel mai mare dezvoltator de proiecte mixed-use din România, proiectul este gândit să aibă funcțiuni multiple – componenta office clasa A, spații de coworking în aer liber, primele de acest gen din regiune, dar și un nou concept de food market, cu restaurante, cafenele și terase, un hub medical și o zonă de servicii care va încuraja producătorii locali.

„Regenerarea urbană este deja o amprentă distinctivă a proiectelor realizate de IULIUS. Este liantul prin care intregrăm proiectele în comunitate și prin care am reușit să realizăm cu adevărat dezvoltări urbane, prin aportul pe care îl aducem, nu doar la nivel economic și investițional, ci la nivel social și chiar edilitar. Bazat pe conceptul wellbeing, Palas Campus aduce o serie de elemente adaptate noului context, cum este spațiul coworking în aer liber, dar și facilități menite să ușureze viața și să răspundă așteptărilor angajaților, care își doresc acea «work-life balance», cât și ale locuitorilor din proximitate. Avem experiența de 10 ani în dezvoltare și operare pe segmentul office și știm că nu oamenii lucrează în clădiri, ci clădirile lucrează pentru oameni”, a spus Raluca Munteanu.

Conexiune prin natură

Zona va fi pusă în valoare și va deveni un motor pentru economia locală, prin crearea a peste 6.700 de locuri de muncă, dar și prin contribuții directe la bugetul statului estimate la 1,3 milioane de euro în timpul dezvoltării și 700.000 de euro din impozitele anuale pe proprietate, în operare. Totodată, Palas Campus este un proiect deschis către comunitate, ce va include și o componentă „green” de peste 4.500 mp, o investiție de peste 1,4 milioane de euro în noi spații verzi, cu alei pietonale, arbori şi plante variate, dar și spații de recreere.

„Parcurile și zonele verzi sunt semnătura proiectelor noastre, la Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, și au un dublu rol, la fel de important. În primul rând, ele asigură integrarea proiectului în țesutul urban, realizând o continuare firească a orașului. În al doilea rând, grădinile IULIUS sunt adevărate locuri de întâlnire, acele «hot spot-uri» care facilitează socializarea și petrecerea timpului liber în natură, în cel mai armonios mod”, a adăugat Business Development Manager IULIUS.

Întregul proiect este construit cu respectarea principiilor de sustenabilitate aplicabile clădirilor verzi, cu beneficii pentru economisirea resurselor și eficientizarea costurilor, dar și pentru confortul angajaților, cum ar fi vestiarele și dușurile disponibile, care îi încurajează să aleagă transportul alternativ.  

Investiții private pentru infrastructura orașului

Zona va suferi și un „lifting” în materie de conectivitate și infrastructură rutieră și pietonală. Palas Campus presupune realizarea unei noi artere, care va conecta Bulevardul Anastasie Panu și Bulevardul Regele Ferdinand I al României, și lărgirea și modernizarea a cinci străzi adiacente (Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu Bacalu, Buznea, Tănăsescu). În total, aproape 10.000 mp de lucrări de asfaltare și 5.500 mp de trotuare, o investiție de peste 1,62 milioane de euro, realizată în totalitate de compania IULIUS, pentru care au început deja demersurile de autorizare. Totodată, va fi amenajată o parcare subterană cu două niveluri și o capacitate de 625 de spații, o investiție de 33,3 milioane de euro, care va face ca, în centrul orașului, comunitatea să beneficieze de 3.200 locuri de garare.

În consens cu direcția de dezvoltare și susținere a mobilității urbane a proiectelor IULIUS, vor fi amenajate piste de ciclism cu o lungime de aproape 650 metri, dar și circa 500 de spații pentru biciclete. Cu același scop va fi amenajată și o stație pentru mijloacele de transport în comun, conexiuni pietonale între centrul orașului și întregul areal, dar și facilități pentru automobilele electrice. 

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top