Proiecte publice
FOTO Stadiul lucrărilor la pasajul Socola la două luni de la deschiderea șantierului
Lucrările la Pasajul Socola au ajuns la montarea grinzilor noi, după îndepărtarea elementelor vechi de pe sectorul aflat în șantier. În noiembrie, constructorul Conest a început intervenția asupra deschiderilor centrale, deasupra zonei feroviare: o operațiune care necesită o macara de 500 de tone și restricții temporare pentru circulația trenurilor.
Potrivit unei informări a constructorului, primele grinzi au fost montate la finalul lunii octombrie, în condițiile în care proiectul prevede montarea 192 de grinzi, dintre care jumătate sunt destinate sectorului la care se lucrează în această etapă. În paralel, echipele consolidează stâlpii existenți, care vor susține structura refăcută.
- Citește și MVI cere măsuri urgente în zona Pasajului Socola: 86 de minute din Vișan până la Gara Iași

- Citește și VIDEO Imagini din dronă: cât timp pierd șoferii în trafic după devierea de la pasajul Socola

Șantierul a adus și o situație neprevăzută: la desfacerea structurii, constructorul a identificat o placă suplimentară de beton, puternic armată, care nu apărea în documentația disponibilă. Conest a anunțat schimbarea metodei de demolare, prin tăieri controlate și îndepărtarea treptată a betonului, pentru a limita vibrațiile asupra jumătății de pasaj pe care continuă să circule mașinile.

Lucrările au început pe 14 septembrie, la peste trei ani de la semnarea contractului.

Pe durata primei etape, șoferii care merg dinspre Podu Roș spre Bucium folosesc partea rămasă deschisă a pasajului.

În sens invers, accesul spre oraș se face pe ruta alternativă prin Trei Fântâni, zona Gării Socola și strada Mihail Sturza. După refacerea primei jumătăți, circulația va fi mutată pe aceasta, astfel încât constructorul să poată interveni pe cealaltă parte.

Contractul de lucrări are o valoare de 41,7 milioane de lei, iar durata anunțată pentru execuție este de 18 luni.

La final, pasajul va avea cinci benzi în loc de patru: trei spre Bucium și două spre Podu Roș, alături de trotuare de câte doi metri. Construit în 1960, pasajul are o lungime de aproximativ 451 de metri.







