Connect with us

În Podu Iloaiei vor fi montate semafoare până la finalul anului: ce au arătat testele

Local

În Podu Iloaiei vor fi montate semafoare până la finalul anului: ce au arătat testele

Testele efectuate cu două săptămâni în urmă cu scopul identificării unei soluţii pentru atenuarea ambuteiajelor care se creează de ani de zile în Podu Iloaiei arată că o reţea de semafoare ar aduce o rezolvare, scrie „Ziarul de Iași”.

Potrivit publicației citate, soluția va fi una temporară, principalele trei proiecte care ar urma să degreveze traficul din zonă fiind centura, un pasaj subteran pietonal și, în cele din urmă, autostrada A8. La Prefectură a fost prezentat ieri un raport de monitorizare a traficului, întocmit de Irinel Bucur de la Asociația „Hai că se poate”, aceeași organizație participând activ la testele făcute la mijlocul lunii iulie.

Rezultatele monitorizării arată că traficul în localitate este la nivel de autostradă (peste 10 mii de autovehicule numai în intervalul orar 9-19), gâtuit pe o distanţă de 500 m de o şosea cu doar o bandă pe sens. Chiar şi aşa, semafoarele au dus la o înjumătăţire a timpului de tranzit al localităţii – cu unele condiţii: interzicerea parcării pe prima bandă şi refacerea trecerii la nivel cu calea ferată, unde toate autovehiculele încetinesc la 10-20 km/h.

Directorul general al DRDP, Ovidiu Laicu, a precizat că va fi realizată în scurt timp o bandă specială destinată celor care vin dinspre Tg. Frumos şi virează stânga pe drumul spre Erbiceni.

Citește articolul integral în ZDI

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top