Local
La Pașcani a fost modernizat încă un automotor „Săgeata Albastră”: exploatarea a crescut cu 12 ani
Electroputere VFU Pașcani a finalizat procesul de recondiționare al automotorului Desiro cu numărul 30. Potrivit companiei, au fost realizate revizii tehnice și reparații capitale, au fost îmbunătățite confortul și siguranță, iar performanța optimă a fost asigurată prin efectuarea de testări riguroase.
Reparația capitală a garniturii face parte dintr-un lot de 50 de automotoare Desiro care fac obiectul unui acord-cadru semnat cu transportatorul național feroviar de călători. Trenurile se află în circulație de peste 14 ani și necesitau intervenții majore pentru a fi din nou exploatate.
Potrivit Grampet Group, din care face parte Electroputere, revizia capitală (R9) a automotoarelor Siemens Desiro SR20D reprezintă un proces complex. Acesta presupune demontarea şi verificarea tuturor subansamblelor, inclusiv osiile şi boghiurile, repararea instalaţiilor de climatizare, încălzire şi alimentare electrică, restaurarea interiorului, inclusiv tapiţeria şi scaunele, repararea sistemelor de combustibil, frânare şi comunicare, precum şi curăţarea, repararea şi revopsirea caroseriei pentru protecţie şi un aspect modern.
„Este un proiect important, din care provocările nu lipsesc – de la creşterea costului subansamblelor şi până la discontinuarea unor piese esenţiale. Cu toate acestea, ne-am menţinut angajamentul asumat, motivaţi de dorinţa de a contribui la o Românie mai bine conectată printr-un transport feroviar mai eficient şi mai confortabil. Acest proiect este o dovadă a capacităţii industriei feroviare româneşti de a realiza transformări semnificative. Grampet Group continuă să investească în optimizarea acestui sector vital”, a declarat preşedintele Grampet Group, Gruia Stoica.
Procesul de revizie capitală desfăşurat la uzina Electroputere VFU Paşcani implică echipe de zeci de specialişti şi durează aproximativ 90 de zile pentru fiecare automotor.

Până în prezent, 12 automotoare recondiţionate au fost reintroduse în serviciul public în 2023, un număr de 15 automotoare în 2024, iar anul acesta au fost finalizate deja trei şi se lucrează intens la celelalte, pentru a se respecta angajamentul agreat.
