Local
Lista primelor adăposturi civile care vor fi renovate de Primăria Iași: lucrările vor avea loc anul viitor
Municipalitatea ieșeană a lansat o primă licitație pentru reabilitarea de adăposturi pentru protecție civilă: instituția a estimat o valoare de 2,4 milioane lei (fără TVA) pentru renovarea a patru astfel de spații, fiecare cu o suprafață utilă în jurul a 170 mp.
Potrivit documentației de atribuire, adăposturile se află în subsolurile blocurilor F2B (str. Petre Șchiopu 16, scara B), 812 (str. Sălciilor 30, scara A), G11 (str. Grădinari 42, scara A) și H4 (str. Prof. Anton Seșan 8, scara A). Lansarea licitației vine la scurt timp de la momentul aprobării indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Local (luna septembrie).
Primăria a lansat în acest an un program de reabilitare a adăposturilor în condițiile în care a introdus și o taxă suplimentară în acest sens: orice proprietar de locuință trebuie să achite minimum 10 lei/an. În cazul în care un apartament este deținut în co-proprietate, fiecare proprietar are obligația achitării taxei.
Adăposturile de protecție civilă necesită lucrări de intervenție pentru a fi readuse în stare de funcționare. „Starea actuală a spațiilor nu permite îndeplinirea rolului esențial pentru care au fost concepute, necesitând o intervenție completă”, conform Primăriei.
Principalele deficiențe identificate includ degradări la nivelul pardoselilor, compartimentări neconforme, igrasie și infiltrații, degradări la nivelul instalațiilor, lipsa etanșeității, lipsa tâmplăriei specifice sau degradarea acesteia și lipsa dotărilor specifice.
„Toate aceste deficiențe fac ca pentru adăposturi să se execute urgent lucrări de modernizare pentru a corecta problemele și a asigura siguranța și funcționalitatea spațiului, în conformitate cu standardele în vigoare”, se mai arată în caietul de sarcini.
Firmele interesate de licitația lansată de Primărie pot depune oferte pe 24 noiembrie. Odată contractat un constructor, lucrările vor fi gata în maximum 6 luni.








