Connect with us

Lucrările la fosta Chestură vor fi decontate din fonduri UE

Proiectul are o valoare de 16,5 milioane lei

Proiecte publice

Lucrările la fosta Chestură vor fi decontate din fonduri UE

Proiectul depus de Consiliul Județean Iași pentru consolidarea, refuncționalizarea și mansardarea clădirii monument istoric de pe Strada Vasile Alecsandri nr. 6, a fost admis  către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est, în etapa de precontractare.

Consiliul Județean poate recupera, astfel, fondurile investite până acum pentru reabilitarea monumentului istoric și poate atrage sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor. Valoarea totală estimată a proiectului este de 16,5 milioane lei, C.J. decontând până acum, cheltuieli în valoare de 8,5 milioane lei.

Monumentul istoric de pe Strada Vasile Alecsandri are o suprafață construită de 1160 metri pătrați și o suprafață totală desfășurată de 3988 metri pătrați. În trecut, în acest imobil a funcționat Revista “Viața Românească” și tot aici, a fost sediul Chesturii de Poliție din Iași.

Clădirea va găzdui Muzeul Junimii, în cadrul căruia va fi reconstituită atmosfera anilor 1863-1885 și vor fi expuse obiecte de epocă ce au aparținut junimiștilor. Totodată, vor fi amenajate încăperi dedicate perioadei pașoptiste, literaturii române din Basarabia, o zonă dedicată Pogromului, dar și un muzeu al literaturii evreiești din România.

„Este un pas extrem de important pentru proiect. În mai puțin de o lună de la depunere a intrat deja în etapa de precontractare și cred că vom reuși, ca în foarte scurt timp, să semnăm contractul de finanțare. Este vorba despre o sumă importantă, pe care Consiliul Județean o poate atrage din fonduri nerambursabile. Am spus de multe ori că banii europeni trebuie aduși în Moldova, indiferent de linia de finanțare. Putem să economisim astfel bugetul Consiliului Județean și să acoperim alte nevoi ale județului. Lucrările de restaurare care se desfășoară acum la clădire sunt de foarte bună calitate iar, la final, vom putea prezenta ieșenilor și nu numai, o adevărată bijuterie arhitecturală”. a afirmat Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași.

Proiectul ”Consolidarea, refuncționalizarea și mansardarea clădirii monument istoric de pe Strada Vasile Alecsandri nr. 6” a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top