Connect with us

Lucrările la parcul industrial din Lețcani încep în luna septembrie

Pe acest teren va fi amenajat parcul

Proiecte publice

Lucrările la parcul industrial din Lețcani încep în luna septembrie

Lucrările pentru amenajarea unui parc industrial în județul Iași vor începe în luna septembrie, după ce o licitație în acest sens a fost atribuită de către Consiliul Județean (CJ) companiei Iasicon, valoarea contractului fiind de peste 15 milioane lei, fără TVA, scrie Economedia.ro.

Amplasamentul parcului industrial se află la circa 12 km de municipiul Iași, cu deschidere la drumul european E583, pe raza comunei Lețcani. Terenul are o suprafață de 18,6 hectare și este liber de construcții. Potrivit autorităților județene, Primăria Lețcani a eliberat autorizația de construire.

„În prezent, așteptăm scrisoarea de garanție de bună execuție și vom emite de îndată ordinul de începere a lucrărilor, probabil până la sfârșitul acestei săptămâni, astfel că lucrările vor demara în luna septembrie”, a declarat Marius Dangă, vicepreședinte al CJ Iași.

Citește materialul integral

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top