Connect with us

Mănăstirea Cetățuia va intra în șantier: lucrările de restaurare au termen 3 ani

manastirea cetatuia iasi survol avioane

Repere istorice

Mănăstirea Cetățuia va intra în șantier: lucrările de restaurare au termen 3 ani

Constructorul desemnat pentru restaurarea ansamblului Mănăstirii Cetățuia poate demara lucrările: Primăria Iași a emis recent autorizația în acest sens. Finanțatorul este Compania Națională de Investiții (CNI), iar costurile se ridică la 17,7 milioane lei. Licitația organizată anul trecut de CNI a vizat atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor.

CNI a lansat încă din septembrie 2022 procedura de licitație, dar adjudecarea a fost întârziată de contestații și procese în instanță. În cele din urmă, contractul a fost semnat cu asocierea Mădbeton (Maramureș) – Grad Building (Neamț) – Abral Art Product (București) în luna august 2023.

În prima etapă a contractului s-au desfășurat activități de proiectare și de întocmire a documentațiilor necesare pentru eliberarea autorizației, inclusiv obținerea avizelor de la instituțiile de resort. Conform informațiilor publicate de Primăria Iași, autorizația a fost emisă la mijlocul lunii noiembrie 2024.

Lucrările de intervenții cuprind toate cele șapte obiective ale ansamblului: biserica (datând din perioada 1669-1672), sala gotică (1669-1672), casa domnească (1669-1672), corpul de chilii (1911-1912), turnul clopotniță (1670), zidul de incintă (1670) și baia domnească.

În proiectul tehnic se precizează că principalele probleme identificate la ansamblul monument istoric presupun: fisuri între pereți, infiltrații, tencuieli exterioare degradate, părți ale zidăriei din piatră puternic erodate, instalații deficitare și inestetice, tâmplării necorespunzătoare monumentului (aluminiu) și tâmplării de lemn care sunt degradate.

Deficiențe au fost constatate și la picturile murale și iconostas, dar acestea nu fac obiectul actualului contract, CNI susținând că va fi identificată o altă sursă de finanțare în acest sens.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Repere istorice

To Top