Proiecte publice
Moara de Vânt: cum arată planul urbanistic propus de PMI și ce funcțiuni vor avea clădirile noi
Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Moara de Vânt a fost finalizat, iar pe 27 septembrie va face obiectul unei dezbateri publice la sediul Primăriei. Este vorba despre terenurile lipsite de construcții din zona platoului – în centrul fiind amplasamentul Spitalului Regional de Urgență (SRU).
Planul urbanistic are în vedere terenurile aflate în proprietate publică, respectiv peste 100 hectare – teren neconstruit. Două dintre problemele majore ale zonei vizează lipsa unor căi de acces moderne și necesitatea realizării racordurilor la rețelele de utilități.
- Citește și Primul cartier „inteligent” al Iașului: lista proiectelor
smart
propuse de PMI pentru Moara de Vânt
În primul caz, PMI a estimat costuri de 35 mil. euro în urmă cu câțiva ani, astfel încât zona să fie deservită de o rețea de drumuri interioare cu acces și la bld. C.A. Rosetti. În ceea ce privește rețelele de utilități, în PUZ se arată că toate rețelele se află în proximitate.
Prin proiect se propune amenajarea de spații verzi pe 30% din totalul suprafețelor, în condițiile în care actuala vegetație a crescut spontan. Suprafața construită ar urma să fie de circa 48 hectare, iar suprafață desfășurată a construcțiilor de 4.263.680 mp.
Regimul maxim de înălțime este propus la parter cu 12 etaje, dar la o înălțime de 40 metri (cca 3 metri/nivel), cu precizarea că această înălțime ar putea fi depășită dacă alte studii de specialitate vor permite acest lucru. În context, amintim că zona Moara de Vânt se află la 2,2 km de Aeroportul Internațional Iași, iar acest lucru aduce de la sine unele restricții în privința înălțimii unei clădiri.
În ceea ce privește modernizarea circulației, așa cum se prevede și în Planul Urbanistic General (PUG), aflat în avizare, se propune realizarea de noi drumuri care să înlocuiască drumurile interioare de exploatare agricolă. „Străzile de categoria I vor fi proiectate la dublu sens cu două benzi pe sens, spațiu verde și trotuare. Străzile de categoria 3-4 vor proiectate dublu-sens cu o singură bandă pe sens și circulații pietonale. De asemenea, va fi necesară realizarea de locuri de parcare amenajate”, se precizează în proiectul de PUZ.
Ce funcțiuni sunt admise în zona studiată
- Construcții administrative
- Sedii de prefecturi
- Sedii de partid
- Sedii de sindicate, culte, fundaţii, organizaţii neguvernamentale, asociaţii, agenţii, fonduri.
- Sedii de birouri
2. Construcţii financiar-bancare
- Sedii de bănci
- Sedii de societăţi de asigurări (de bunuri, de persoane), burse de valori şi mărfuri
3. Construcţii comerciale
- Comerţ nealimentar
- Magazin general
- Supermagazin (supermarket)
- Piaţa agroalimentară
- Comerţ alimentar
- Alimentaţie publică
- Servicii
- Autoservice
4. Construcţii de cult
- Lăcaşe de cult
- Mănăstiri
- Schituri
5. Construcţii de cultură
- Expoziţii
- Muzee
- Biblioteci
- Cluburi
- Săli de reuniune
- Cazinouri
- Case de cultură
- Centre şi complexe culturale
- Cinematografe
- Teatre dramatice, de comedie, de revistă, operă, operetă, de păpuşi
- Săli polivalente
- Circ
6. Construcţii de învăţământ
- Învăţământ preşcolar (grădiniţe)
- Şcoli primare
- Şcoli gimnaziale
- Licee
- Şcoli postliceale
- Şcoli profesionale
- Învăţământ superior
7. Construcţii de sănătate
- Spital clinic universitar
- Spital general (judeţean, orăşenesc, comunal, cuplat sau nu cu dispensar policlinic)
- Spital de specialitate (maternitate, pediatrie, contagioşi, oncologie, urgenţă, reumatologie, clinici particulare)
- Asistenţă de specialitate (boli cronice, handicapaţi, recuperări funcţionale, centre psihiatrice)
- Dispensar policlinic
- Dispensar urban
- Alte unităţi (centre de recoltare sânge, medicină preventivă, staţii de salvare, farmacii)
- Creşe şi creşe speciale pentru copii
- Leagăn de copii
8. Construcţii şi amenajări sportive
- Complexuri sportive
- Stadioane
- Săli de antrenament pentru diferite sporturi
- Săli de competiţii sportive (specializate sau polivalente)
- Patinoare artificiale
- Poligoane pentru tir
- Popicării
9. Construcţii de agrement
- Locuri de joacă pentru copii
- Parcuri
- Scuaruri
10. Construcţii de turism
- Hotel
- Hotel-apartament
- Motel
- Vile
- Bungalouri
- Cabane
- Campinguri
- Sate de vacanţă