Connect with us

Noi spații verzi la Antibiotice și zone de picnic în C.A. Rosetti

Inițiativele aparțin unor companii

Spații verzi

Noi spații verzi la Antibiotice și zone de picnic în C.A. Rosetti

Primăria va încheia două acorduri de colaborare cu două companii pentru realizarea de spații verzi. Primul protocol va fi încheiat cu Antibiotice în vederea realizării unui aliniament de arbori și arbuști: vor fi plantați 200 de arbori și 6.000 de arbuști.

Inițiativa aparține producătorului de medicamente, iar zona avută în vedere este cea aflată la limita de proprietate a societății.

„Antibiotice SA va participa la reabilitarea spațiilor verzi prin plantarea unui număr de 200 de arbori și 6.000 de arbuști (100 bucăți de Fraxinus excelsior, 100 bucăți de Catalpa spp., 2.500 bucăți de Hibiscus syriacus, 3.500 bucăți de Cornus spp.)”, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării consilierilor locali în plenul care se va desfășura vineri, 26 iulie.

Zona în care vor fi realizate plantări se află parțial la DN28 și la drumul care duce spre Uricani, în acest perimetru neexistând astfel de amenajări.

Un alt acord care va fi încheiat de Primărie este cu firma Highlight Agency SRL, o agenție de publicitate din Sibiu. Scopul colaborării vizează crearea unei zone de picnic și relaxare în bld. C. A. Rosetti.

Highlight Agency va furniza elementele necesare pentru proiect ce vizează reamenajarea unor zone de picnic și relaxare, respectiv 13 bucăți foișoare, 24 băncuțe și mese, poartă intrare, totem, 6 bucăți panouri mesaje educaționale Ciucaș, grilaje de lemn pentru toalete ecologice și pubele de colectare selectivă a deșeurilor, 15 bucăți gratăare și panou cu indicații privind normele legale și recomandări pentru păstrarea zonei în bune condiții”, se arată în acordul de parteneriat ce va fi supus aprobării consilierilor locali.

În schimb, Primăria va pune la dispoziția agenției o suprafață de 2.500 mp pentru realizarea amenajărilor.

Agenția a mai amenajat recent astfel de locuri în Brașov și Prahova. Amenajările ar urma să fie făcute imediat după aprobarea proiectului de hotărâre în plenul CL.

„În luna iunie 2019 am demarat un amplu proiect național ce vizează renovarea sau amenajarea unor zone de picnic și relaxare în care turiștii să găsească toate elementele necesare petrecerii în natură a unui timp agreabil. Proiectul a demarat cu reabilitarea a două zone din Brașov: Lacul Noua și Pietrele lui Solomon și a continuat cu amenajarea de la zero a unei zone de picnic din județul Prahov, respectiv Valea Doftanei”, se arată în solicitarea de parteneriat trimisă Primăriei de către agenția din Sibiu.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Spații verzi

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top