Local
[P] Chichirău, blatista lui Chirica, se cere în Parlament pe listele PNL
Cosette Chichirău s-a dus cu miloaga la Nicolae Ciucă, să facă ei doi împreună „pol de dreapta”. Dacă nici asta nu este corupție de integritate politică, atunci nu mai știu ce poate fi altceva.
Întâi și-a predat conștiința în fața lui Mihai Chirica și a PNL Iași când le-a promis, și le-a și livrat, că multiplul penal din fruntea administrației ieșene va mai prinde un mandat. Căci ăsta a fost mărețul plan al fostei luptătoare pentru reformă: să îmi blocheze mie șansa de a deveni primar, din răzbunare, și să îi „servească” pe peneliști în schimbul unor viitoare funcții și aranjamente pentru sine.
Care aranjamente? Azi le vede o țară întreagă, când s-a dus țanțoșă la „Nicu Ciucă, ostașul de pe locul 5 în sondaje”, să facă ei doi „pol de dreapta”. Adică să facă pol de dreapta cu PSD-ul, cel mai probabil, căci PNL nici nu mai există din punct de vedere politic azi în afara fraților mai mari de la Ciuma Roșie.
Dincolo de acest act repetat de corupție politică flagrantă, rămâne în urmă adevărul. Că Mihai Chirica i-a strâns semnături lui Cosette Chichirău pentru candidatura la Primăria Iași. Că PNL Iași, cel mai probabil, i-a finanțat din greu, alături de grupurile de interese din jurul lui Chirica, precampania (însemnând atacurile mizerabile la adresa mea).
Și mai rămâne o uriașă fraudă morală, aceea de a fi păcălit, efectiv, ieșeni de bună credință să îi dea votul.
Se zice că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. La rândul tău, ca cetățean, mai ai însă și alegerea dacă îi dai votul lui Chirica. Fie și, indirect, punând ștampila pe Chichirău.
Când eram președintele Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaților și PNL-ului i se așternea în față o lungă guvernare, am renunțat la orice privilegiu și am demisionat din formațiunea politică care-și dorea să-l importe pe Mihai Chirica, cancerul penal care macină administrația ieșeană de atâta timp. Mie PNL-ul mi-a cerut, la acel moment, să aleg corupția politică. Am refuzat să mă corup pentru funcții.
Din păcate, un specific al Iașului este acela că Mihai Chirica mereu a reușit să triumfe prin blaturi și speculând slăbiciuni. Oricât a fost de greu, am rămas unicul politician din Iași care n-a acceptat să fie cumpărat. Toți au un preț, azi l-am văzut pe al lui Cosette Chichirău.
Dacă cineva mai dorește să se vândă lui Chirica în perioada următoare, să știe din start că poziția mea rămâne neschimbată. Voi învinge caracatița administrației acestui ultrapenal, voi deveni primarul Iașului și voi începe cu cei rămași în picioare (adică nevânduți) munca extraordinară de a reclădi, pe baze curate, Primăria Municipiului Iași. Pentru că le suntem datori ieșenilor, nu șefilor de partid și cu atât mai puțin blatiștilor.
Marius BODEA
Senator USR