Connect with us

Parcul agroindustrial „Transagropolis” va avea management privat

Deocamdată, se va face un studiu ce va fundamenta decizia

Proiecte publice

Parcul agroindustrial „Transagropolis” va avea management privat

Administrația județeană vrea ca parcul agroindustrial „Transagropolis” să fie gestionat de un privat. În acest sens, plenul Consiliului Județean (CJ) va aproba întocmirea unui studiu de fundamentare a deciziei de concesionare a serviciilor de administrare și operare a parcului.

Concesiunea serviciilor de management se bazează, în primul rând, pe necesitatea asigurării unui management profesionist al parcului agroindustril Transagropolis”, se arată într-un referat de specialitate întocmit de CJ.

Studiul, ce este o cerință legală în astfel de cazuri, va costa peste 32.000 lei, iar angajații CJ au defalcat costurile astfel: expert financiar (12.000 lei), cheltuieli transport (225 lei), birotică/consumabile (500 lei), cheltuieli indirecte (3.327 lei) și profit (1.386 lei).

„Studiul de fundamentare trebuie să se axeze pe analiza unor elemente relevante în care se includ: aspectele generale, fezabilitatea tehnică, fezabilitate economică și financiară, aspectele de mediu, aspectele sociale și aspectele instituționale ale proiectului în cauză”, mai spun angajații CJ.

Parcul agroindustrial Transagropolis a fost realizat în baza unui contract de finanțare semnat în mai 2012 de către CJ cu Ministerul Dezvoltării. Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea unei infrastructuri de marketing agricol în scopul îmbunătățirii situației economice în zona de frontieră.

De asemenea, parcul își propune să încurajeze și să dezvolte proiecte de investiții care să contribuie la îmbunătățirea producției agricole și a bunelor practici în domeniul agricol. Nu în ultimul rând, un alt obiectiv specific constă în promovarea colaborării multi-sectoriale între cooperativele și asociațiile de fermeri, agențiile guvernamentale și sectorul privat pentru dezvoltarea investițiilor la nivel local prin crearea unei rețele de afaceri transfrontaliere în domeniul agricol.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top