Advertorial
Polul de business dezvoltat de IULIUS, accelerator de afaceri pentru regiunea Moldovei
De la o clădire office inaugurată în 2010 și două mari companii drept primii chiriași, United Business Center Iași, centrul office dezvoltat de compania IULIUS ca parte a ansamblului multifuncțional Palas, este astăzi reperul de business al regiunii și motorul economic care a generat creștere și a pus orașul pe harta marilor companii internaționale. Mai mult decât atât, United Business Center a devenit o rețea națională de spații de birouri premium, care se bucură de notorietate și confirmă grupul IULIUS drept unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori și operatori inclusiv pe piața office.
La 10 ani de la inaugurarea primelor birouri, peste 8.000 de oameni lucrează astăzi în cele șapte clădiri ale centrului de afaceri United Business Center (UBC) din Iași, care este integrat în ansamblul Palas, primul proiect mixed-use realizat la noi în țară. Povestea UBC a început în urmă cu o decadă și a evoluat natural, pe măsura așteptărilor și nevoilor unui oraș emblematic pentru România, căruia îi lipsea însă valența de centru de business.
„În septembrie 2010 am inaugurat UBC 1 la Iași și îmi amintesc că în clădire erau 65 de angajați, adică echipele a două companii, primii noștri chiriași. Livram primele birouri clasa A la cheie, o premieră în Iași, într-o clădire office cu fațadă integral din sticlă, cu dotări peste tot ceea ce exista la acel moment în piața locală. Segmentul de birouri a avut un impact tot mai semnificativ, odată cu inaugurarea ansamblului Palas, proiect care continuă să fie și astăzi cea mai mare dezvoltare de regenerare urbană din regiune. Acum, operăm șapte clădiri, cu o suprafață totală închiriabilă de peste 75.000 mp. Sunt clădiri verzi, sustenabile, conectate la toată sinergia de funcțiuni oferită de Palas Iași”, a spus Ionuț Pavel.
În prezent, în clădirile de sticlă din centrul Iașului își au sediul peste 50 de companii, nume cu rezonanță, dar, mai ales, care își aduc aportul la economia regiunii. De altfel, cel mai mare oraș din Moldova a devenit tot mai relevant în industria IT în ultimul deceniu, concomitent cu dezvoltarea infrastructurii office, care, în mare parte, s-a concentrat în ansamblul Palas. „Astăzi, UBC Iași înseamnă o comunitate cu 8.000 de angajați, adică de 120 de ori mai mult decât erau în urmă cu 10 ani. Iar dacă ne raportăm la statisticile privind personalul din industria creativă din Iași, putem spune că aproape jumătate sunt în clădirile noastre de birouri. Prin intermediul lor, Iașul este un hub puternic, care livrează soluții tehnologice la nivel mondial. Mai mult, reprezintă o mândrie locală faptul că în clădirile noastre sunt și sedii unice din România ale unor nume internaționale mari din domeniul IT, dar și faptul că, printre primele companii care au închiriat spații în UBC se numără giganți mondiali, pentru care Iașul a fost prima opțiune de la noi din țară”, a adăugat Ionuț Pavel, Building Office Manager Palas Iași.
Evident, Iașul a pus în joc și principalul său atu, acela de centru universitar care formează anual mii de ingineri în domeniul tehnologiei. În egală măsură, dezvoltarea vine ca răspuns la adaptarea pieței, susținută de o logistică care să răspundă cerințelor unor culturi organizaționale occidentale. Astfel, UBC a evoluat organic, în consens cu apetitul companiilor de a crește sau de a intra pe piața locală. În prezent, brandul sub care sunt dezvoltate spațiile de birouri ale companiei IULIUS este singurul integrat în proiecte mixte, de regenerare urbană, care îl completează cu funcțiuni de retail, parc și entertainment. „Pentru angajații UBC, echilibrul work-life nu este un deziderat, ci o experiență. Pentru că lucrează într-un proiect mixt, au acces la tot ce înseamnă after-work – shopping, relaxare, distracție – componente pe care ansamblul Palas le oferă locuitorilor din toată regiunea. În plus, au cea mai variată opțiune pentru pauza de masă, oferte business lunch, toate serviciile pentru rutina cotidiană și facilități pentru confortul lor, de la spații de parcare, până la dușuri și vestiare, dacă optează pentru transportul alternativ. Pe scurt, condițiile pentru un stil de viață actual, care îți permite să economisești timp”, a mai spus Ionuț Pavel.
În cei zece de activitate, United Business Center, parte a ansamblului Palas, a schimbat categoric traiectoria și imaginea Iașului, contribuind decisiv la păstrarea talentelor și gradul de atractivitate investițională. Următorul pas este Palas Campus, o investiție de 120 de milioane de euro în cea mai mare clădire office din România, de 60.000 mp închiriabili. Este un proiect mixt în sine, pentru că include, pe lângă birouri, un nou parc, spații de coworking în aer liber, primele de acest gen din regiune, dar și un nou concept de food market, cu restaurante, cafenele și terase, un hub medical și o zonă de servicii care va încuraja producătorii locali. În același timp, pune în valoare o zonă din proximitatea ansamblului Palas (Sf. Andrei), subdezvoltată la momentul actual, și o deschide către comunitate.
***
Un brand național
Dezvoltarea conceptului United Business Center a început în septembrie 2010, la Iași, când se inaugura prima clădire de birouri clasa A. În prezent, sub acest brand s-a dezvoltat o rețea națională, cu trei poli de business regionali în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 13 clădiri, cu o suprafață totală de 152.000 mp închiriabili de spații office premium (Iași – 7 clădiri – 75.600 mp; Timișoara – 3 clădiri – 50.000 mp; Cluj-Napoca – 3 clădiri – 26.200).
La nivel național, comunitatea United Business Center include peste 80 de sedii de companie și mai mult de 15.000 de angajați.
Toate reprezintă proiecte concepute și dezvoltate în conformitate cu cele mai înalte standarde de sustenabilitate aplicabile clădirilor verzi, oferind atât eficiență în operare, cât și un confort sporit.