Connect with us

Primăria Iași vinde mai multe terenuri prin licitație publică: valoarea cumulată ajunge la circa 500.000 euro

cartier pacurari iasi

Tranzacții

Primăria Iași vinde mai multe terenuri prin licitație publică: valoarea cumulată ajunge la circa 500.000 euro

Primăria Iași va vinde sau va concesiona prin licitație publică șase terenuri cu o valoare totală de aproape 500.000 euro. Aceasta valoare poate crește dacă va exista o concurență reală la procedurile ce urmează să fie organizate. Înainte de lansarea licitațiilor, Primăria trebuie să obțină girul Consiliului Local (CL) Iași, o ședință în acest sens fiind programată pe 28 mai.

Licitațiile vor fi organizate în urma solicitărilor formulate de persoane fizice sau juridice care au proprietăți în vecinătatea terenurilor care urmează să fie înstrăinate. Dintre cele șase terenuri, două vor fi concesionate pe o perioadă de 20 de ani, iar destinația stabilită prin contract va fi pentru amenajarea de locuri de parcare.

Lista terenurilor care vor fi vândute sau concesionate:

  • str. Zimbru 5C – licitație de concesionare pentru 167 mp, la o redevență minimă anuală de 3.500 euro pentru 20 de ani, valoarea terenului fiind stabilită la peste 52.000 euro
  • str. Cuza Vodă 40 – terenul de 214 mp nu are acces direct la strada pe care figurează. Suprafața va fi vândută prin licitație, iar prețul de pornire este de circa 50.000 euro
  • str. Agatha Bârsescu 15A – terenul are 301 mp și este în jurul clinicii medicale Invent, firmă care a depus solicitarea. Terenul va face obiectul unei vânzări și nu a unei concesionări (firma vrea să facă parcare, la acest moment plătește chirie). Evaluarea a fost făcută la aproape 95.000 euro
  • str. Olt 26 – un teren de 340 mp este scos la vânzare pentru un preț minim de aproape 75.000 euro. Terenul se află în zona pasaralei ACB – Gară
  • str. Sărăriei 36 – licitația de vânzare a unui teren cu o suprafață de 52 mp, evaluat la aproape 15.000 euro
  • str. Aurel Vlaicu – licitație de concesionare pe 20 de ani a unui teren de 2.020 mp la o redevență minimă de 11.000 euro/an, în condițiile evaluării suprafeței la peste 200.000 euro. Pe teren vor fi amenajate locuri de parcare, solicitantul fiind un dezvoltator imobiliar

Licitațiile vor putea fi organizate doar dacă plenul CL va da undă verde în acest sens. O astfel de hotărâre poate fi adoptată cu girul a două treimi din numărul de consilieri locali, respectiv 19 aleși. Alianța oficială în CL este între PNL, PSD și PMP care, împreună, au 14 voturi. Dar, după cum a arătat în ședințele anterioare, AUR sprijină această alianță, iar, cu voturile acestor consilieri, mai este necesar un singur vot pentru aprobarea hotărârilor, vot care trebuie să vină de la USR sau CURAJ, cei mai mulți dintre consilierii USR fiind „tocmiți” de lideri ai PNL în momente-cheie ale unor ședințe CL.

Aricole din categoria Tranzacții

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top