Connect with us

Promoția Ryanair pentru „idioți” cuprinde și zboruri de la Iași: „Să-i mulțumiți marelui «idiot» Elon Musk”

ryanair
Caricatură publicată de Ryanair, la anunțul promoției

Știri interne

Promoția Ryanair pentru „idioți” cuprinde și zboruri de la Iași: „Să-i mulțumiți marelui «idiot» Elon Musk”

Operatorul aerian Ryanair a lansat o promoție pentru vânzarea de bilete ieftine pentru zboruri doar dus pe continentul european. Într-un mesaj pe X, compania a numit biletele pentru „idioți”, subliniind că promoția a fost lansată pentru „Elon Musk și alți idioți de pe X”. La mijloc este o dispută online între șeful Ryanair Michael O’Leary și Elon Musk.

Conflictul dintre cei doi a pornit după ce Musk a sugerat că Ryanair ar trebui să instaleze pe aeronavele sale internet prin satelit de la Starlink, rețea gestionată de Musk. În replică, O’Leary a spus că o astfel de decizie ar crește consumul de combustibil, iar costurile nu se justifică pentru o companie „low cost”.

ryanair
Un zbor în promoția „Big Idiot seat sale” de la Iași la Charleroi costă de la 15 euro. În schimb, de la București bilete ieftine sunt spre orașe precum Bari, Girona sau Cracovia – link către promoție

În dimineața zilei de 21 ianuarie, o simulare făcută de APIX.ro pe site-ul operatorului aerian arăta că un astfel de bilet, de 15 euro, doar dus (Iași – Charleroi), era disponibil pentru 28 ianuarie. În schimb, în lunile februarie și martie, cel mai ieftin bilet, tot doar dus, este de 22 euro. După luna aprilie, prețul crește la cel puțin 48 euro și ajunge spre 90 euro.

În cazul biletului de 15 euro, dacă opțiunea cumpărătorului cuprinde de la momentul achiziției locul în avion și bagaj la cală, atunci prețul crește cu 38 euro. Reamintim că, de la finalul lunii octombrie 2026, Ryanair va renunța la cursa Iași – Charleroi: operatorul este nemulțumit de taxele impuse de aeroportul de lângă Bruxelles.

Musk și-a întrebat următorii dacă ar trebui să cumpere Ryanair

Elon Musk a lansat ideea cumpărării Ryanair, pe fondul escaladării disputei dintre miliardarul din tehnologie și șeful companiei aeriene „low-cost”, conform RTE. Fondatorul Tesla a creat un sondaj pe platforma de socializare X, pe care o deține, întrebându-și urmăritorii dacă ar trebui să cumpere Ryanair și să îl „readucă pe Ryan ca liderul său de drept”.

Declarația vine la câteva zile după ce Musk a făcut anterior o sugestie similară, în contextul unui conflict cu compania aeriană privind utilizarea serviciului său de internet prin satelit, Starlink, la bordul aeronavelor.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută postului Newstalk, directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, a declarat că nu îi va „acorda absolut nicio atenție” lui Musk, catalogându-l drept „idiot”, după ce a fost întrebat despre posibilitatea introducerii Starlink pe avioane.

Starlink este un sistem de internet prin satelit dezvoltat de compania aerospațială SpaceX, fondată de Musk. O’Leary a spus că implementarea acestuia ar fi prea costisitoare pentru Ryanair, întrucât antena aeriană ar crea rezistență suplimentară aeronavelor, iar „pasagerii nu ar plăti pentru utilizarea internetului”.

Ulterior, Musk a reacționat la postările publicate pe contul de X al Ryanair, care îl ironizau pe miliardarul din tehnologie în legătură cu acest conflict. Deși postările sale sunt considerate pe scară largă drept provocatoare, și nu oferte reale, preluarea platformei X (fostul Twitter) de către Musk a început tot cu o ofertă surpriză de cumpărare, după ce acesta acumulase un pachet de acțiuni.

Totuși, reglementările din aviație interzic cetățenilor din afara Uniunii Europene să dețină un pachet majoritar sau să exercite controlul asupra unei companii aeriene irlandeze.

În urma Brexitului, Ryanair a fost nevoită să restricționeze temporar achiziționarea de acțiuni până când a redus ponderea acționarilor britanici.

Aricole din categoria Știri interne

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top