Investiții private
Retailul și logistica, în creștere: extinderi majore la Iași și Suceava și val de branduri noi pe piața românească
Livrările totale de spații logistice și comerciale au ajuns la 339.600 mp în primele trei trimestre din 2025, potrivit datelor prezentate de iO Partners în cadrul conferinței „Omnichannel”, organizată vineri în Capitală, conform unui comunicat remis redacției APIX.ro de Bucharest Real Estate Club (BREC).
Pe segmentul de retail, livrările au însumat 148.000 mp în perioada ianuarie–septembrie, marcând un ritm susținut de extinderi și modernizări. Cele mai importante proiecte finalizate au fost extinderea Mall Moldova din Iași (62.000 mp), redeschiderea Agora Mall din Arad (36.000 mp) după renovare și extinderea Iulius Mall Suceava (14.500 mp).
- Citește și Analiză: circa 730.000 mp de noi spații comerciale și logistice date în exploatare în 2024
România continuă să atragă branduri internaționale de modă, sport și fast-food, chiar și într-un context economic caracterizat de un consum mai prudent. Printre numele nou intrate pe piața locală se numără Wendy’s, Funky Buddha, Sports Direct și Action.
Un alt jucător major, CPI România, deține un portofoliu de 250.000 mp în orașe precum București, Constanța, Cluj-Napoca, Pitești, Baia Mare, Iași și Botoșani. Gradul de ocupare este de 98%, în urma investițiilor constante în modernizarea centrelor comerciale. În septembrie, compania a inaugurat la VIVO! Cluj-Napoca magazinul Primark, care ocupă 3.700 mp pe două etaje, dintr-un total de 5.000 mp.
În București, Calea Victoriei s-a consolidat ca zonă premium pentru retailul de lux, cu branduri precum Louis Vuitton, Hugo Boss și Max Mara. Finalul acestui an va aduce o nouă etapă în dezvoltarea pieței de lux odată cu inaugurarea H Stirbei Palace, proiect al Hagag Development Europe, unde va fi deschis primul department store Dior din România, alături de branduri precum Saint Laurent, Valentino Garavani, Celine, Loewe, Dolce & Gabbana, Santoni, Roger Vivier, Amina Muaddi, Rene Caovilla, Jimmy Choo și Moncler.
Chiriile „prime” pentru spațiile comerciale continuă să crească pe fondul unei cereri ridicate și al unei rate scăzute de neocupare:
- București: până la 85 euro/mp
- Cluj-Napoca, Timișoara, Iași: între 55–65 euro/mp
Stocurile moderne de spații comerciale au ajuns la:
- București: 1.253.000 mp
- Timișoara: 240.000 mp
- Iași: 237.000 mp
- Cluj-Napoca: 158.000 mp
Pe piața logistică și industrială, livrările au atins 191.600 mp în primele nouă luni, iar primele 10 tranzacții au totalizat 284.800 mp, din care 41% provin din industriile retail & bunuri de consum.
Compania VGP a depășit în 2025 un portofoliu de 420.000 mp de spații logistice închiriabile, în orașe precum București, Brașov, Sibiu, Timișoara și Arad. Un moment de referință pentru acest an este inaugurarea centrului global de producție VAT Group la Arad, al treilea la nivel mondial după Elveția și Malaezia. VGP are în dezvoltare încă 160.000 mp, cu termen de finalizare în T1 2026, când portofoliul local va depăși 600.000 mp.
- Citește și Piața spațiilor logistice din țară este dominată de Timișoara, Cluj și Ploiești/Unde este Iașul?

Un alt jucător de calibru, Logicor, administrează peste 19 milioane mp de spații de depozitare în Europa. În România, portofoliul său depășește 330.000 mp, din care peste 250.000 mp sunt în București. Valoarea totală a activelor locale trece de 220 milioane euro, compania vizând consolidarea prezenței pe piețele strategice cu cerere ridicată.
Piața imobiliară românească de retail și logistică își continuă astfel expansiunea, în ciuda contextului de consum temperat, confirmând apetitul investitorilor și brandurilor internaționale pentru extindere în regiune.
