Proiecte publice
Rețea de gaze de 30 mil. lei pentru două comune din Iași și Botoșani: peste 1.500 de gospodării vor fi racordate
Locuitorii din comunele Plugari (Iași) și Prăjeni (Botoșani) vor fi racordați la rețeaua de gaze naturale printr-o investiție de aproximativ 30 milioane lei, după ce licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de compania Daroconstruct (Iași). Firma patronată de omul de afaceri Giani Canschi a fost singurul ofertant la procedură, având patru subcontractanți: Revivo (Sibiu), General Tehnic, Quartz Matrix și Virtual Business (toate din Iași).
Proiectul presupune înființarea unei rețele de distribuție a gazelor naturale care va deservi cele două comune, investiția fiind derulată prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru dezvoltarea rețelelor de gaze din Plugari și Prăjeni. Potrivit documentației tehnice, noua rețea de distribuție va avea o lungime totală de aproximativ 91 km, fiind realizată din conducte din polietilenă de înaltă densitate și funcționând în regim de presiune medie.
- Citește și Stadiul PNI la Iași: doar 15% dintre fonduri au fost decontate pentru drumuri, apă și gaze
Investiția va permite alimentarea cu gaze naturale a 1.536 de imobile, dintre care 1.519 locuințe și 17 instituții publice. Pentru racordarea consumatorilor vor fi realizate 1.536 de branșamente, cu o lungime totală de aproximativ 7 km, echipate cu dispozitive de siguranță și contoare inteligente care permit citirea de la distanță.
Traseul rețelei va urma în principal zonele de siguranță ale drumurilor județene DJ 282B și DJ 281B, iar fiecare localitate va fi alimentată prin conducte ramificate care pornesc din magistrala principală.
- Citește și Guvernul blochează temporar contractările din PNRR și impune control strict pe investițiile publice
Proiectul presupune și o serie de lucrări tehnice pentru traversarea infrastructurii existente. Conductele vor traversa drumuri județene și comunale prin foraj orizontal dirijat, fără a fi afectat carosabilul. De asemenea, vor fi realizate traversări ale mai multor cursuri de apă din zonă, printre care Vărnița, Scânteia, Miletin și Valea Rea.
Noua rețea va fi alimentată printr-un racord la conducta de transport din zona Flămânzi, unde va fi realizată o stație de reglare și măsurare a gazelor cu o capacitate de până la 4.350 metri cubi pe oră, suficientă pentru alimentarea celor două comune.
Contractul prevede și o garanție de minimum 36 de luni pentru lucrările executate, calculată de la momentul recepției finale a investiției.







