Proiecte publice
Rețeaua de termoficare va fi extinsă în Bucium și Copou/Pot începe lucrările
Un proiect mai vechi al Primăriei Iași, legat de extinderea rețelei de termoficare, a accesat finanțare din Fondul de Mediu. Licitația a fost organizată în 2018, iar constructorul desemnat este o asociere de firme formată din Conest, Elsaco Electronic, Consix Construcții și IPCT Instalații. Valoarea contractului ajunge la 17,7 milioane lei (inclusiv TVA).
Până acum, lucrările nu au putut demara pentru că nu era asigurată finanțarea. Fondurile au fost deblocate în mai 2020 printr-un ordin al Ministrului Dezvoltării. Dintr-un total de 112 milioane lei alocate la nivel național, Iașul a primit 31,6 milioane lei pentru două proiecte: extinderea rețelei de termoficare în Bucium și Copou și refacerea izolației magistralei de legătură dintre CET 1 și CET 2.
Deocamdată, Primăria a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru primul proiect, cel de extindere a rețelei. Valoarea totală se ridică la 22,5 milioane lei, iar co-finanțarea din Fondul de Mediu ajunge la 18,3 milioane lei (11 milioane lei pentru 2020 și 7,3 milioane lei în 2021).
Prin intermediul acestui proiect vor fi racordați la sistemul de termoficare noi consumatori din cartierele Bucium și Copou, inclusiv instituții precum Spitalul de Psihiatrie Socola și Universitatea „Al.I.Cuza”. Având în vedere că și licitația a fost organizată, contractul de lucrări poate fi semnat oricând și, astfel, să fie demarată execuția.
În ceea ce privește refacerea izolației magistralei de legătură (un proiect în curs) și în acest caz tot Conest execută lucrările.
„Cele două proiecte vin să completeze programul de modernizare a sistemului centralizat de termoficare pe care îl susținem cu fonduri europene, naționale și locale”, a declarat recent primarul Mihai Chirica.
„Programul Termoficare”, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 53 / 25 iunie 2019 , este implementat de MDLPA (Ministerul Dezvoltării), fiind o actualizare a vechiului „Program Termoficare 2006 – 2020 Căldură şi Confort”.
Programul este implementat în perioada 2019 – 2027 şi finanţează proiecte de investiţii noi şi proiecte aflate în derulare, cum este cazul şi celor două obiective în curs de concretizare de la Iaşi. Finanţarea „Programului Termoficare” se realizează din următoarele surse: bugetul MDLPA, bugetul Fondului pentru Mediu și bugetele locale. Unităţile administrativ-teritoriale contribuie cu minimum 15% la cheltuielile eligibile ale proiectelor.
Proiectul „Refacerea izolaţiei magistralei de legătură 2 x DN1100” are o valoare totală de 29,4 milioane lei, din care cofinanțarea guvernamentală, de la MDLPA, este de 18,3 milioane lei. În 2018 au fost alocate fonduri de 5 milioane lei, iar pentru acest an în valoare de 13,3 milioane lei.