Proiecte publice
SCHIȚE Cum se va dezvolta aeroportul?
Conducerea aerogării ieșene pare că s-a hotărât: modernizarea și extinderea aeroportului va fi făcută vizavi de actualele terminale, așa cum prevedea și studiul de fezabilitate întocmit acum mai mulți ani.
Directorul aerogării Cătălin Bulgariu a prezentat o serie de schițe și grafice care ilustrează planurile pe termen mediu și lung de dezvoltare, alături de situația existentă.
În ceea ce privește situația actuală, Iașul se află pe locul 4 în țară după traficul de pasageri în primele nouă luni ale anului, fiind depășit de Otopeni, Cluj și Timișoara. Anul trecut, Iașul era pe podium. Între timp, Timișoara a urcat din nou pe locul 3 cu un plus de circa 200.000 de pasageri.
[erată. Iașul nu s-a aflat niciodată pe locul 3 în țară ca număr de pasageri, ci a fost cel mult pe ultima poziție a podiumului dacă nu includem Otopeniul. Mulțumim George Țurcănașu pentru semnalarea acestei erori]
În cazul mișcărilor de aeronave, la Iași au fost înregistrate 9.541 mișcări, celelalte aeroporturi concurente având peste 10.000, Otopeniul conducând fără drept de apel cu aproape 100.000 de mișcări.
Directorul aerogării a vorbit despre necesitatea prelungirii pistei, la ambele capete, despre extinderea platformei și despre dezvoltarea pe partea de vest, pe terenul liber aflat vizavi de actualele terminale. O extindere în această zonă ar permite și conectarea aeroportului la viitoarea șosea de centură.
Puteți consulta mai jos schițele și graficele făcute publice de Aeroportul Iași: