Local
Tramvaiele PESA ies la stradă pe 9 septembrie
Primele tramvaie noi furnizate de producătorul polonez PESA vor ieși pe 9 septembrie la stradă, fiind vorba despre 4 dintre cele șase vagoane primite până acum de către CTP. Celalalte două vor începe să circule după 7 zile, timp în care la Iași vor ajunge și alte garnituri, conform graficului de livrare.
Tramvaiele ies la stradă cu o întârziere de aproape o lună, inițial Primăria și CTP anunțaseră mijlocul lunii august. Între timp, vehiculele au circulat noapte pentru a fi supuse la diverse teste. De asemenea, personalul CTP a fost instruit în utilizarea lor, iar lucrătorii companiei au micșorat unele peroane din oraș pentru ca tramvaiele să poată circula în condiții de siguranță.
Deocamdată, nu este clar pe ce trasee vor circula primele tramvaie noi întrucât CTP nu a făcut un anunț în acest sens, dar, la momentul achiziției, în caietul de sarcini au fost invocate traseele 1, 3, 7, 8 şi 13.
În luna septembrie este așteptat la Iași și primul vehicul de la Bozankaya. În total, CTP va primi 32 de tramvaie noi, la valoare de circa 2 milioane euro/bucata: 16 de la PESA și 16 de la Bozankaya. Anul viitor va începe și livrarea de autobuze electrice, 44 de astfel de mijloace de transport fiind așteptate la Iași în baza unor licitații realizate de Ministerul Dezvoltării.