Național
Trenul metropolitan: MT lansează în dezbatere cadrul legal
Ministerul Transporturilor (MT) a publicat proiectul de act normativ care aduce modificări în reglementările privind transportul feroviar, iar unul dintre principalele efecte vizează posibilitatea înființării trenului metropolitan la nivelul orașelor mari.
APIX.ro a prezentat recent în premieră strategia propusă de specialiști pentru implementarea conceptului de tren metropolitan.
Câteva dintre modificările propuse de MT:
- serviciu public de interes local – serviciu public de transport feroviar de călători prestat la nivelul unei zone limitate a reţelei naţionale de cale ferată sau la nivelul unei reţele locale/regionale independente destinate serviciilor de transport feroviar al călătorilor, sub coordonarea unei autorităţi a administraţiei publice locale sau, după caz, a unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară
- autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, pot încheia, în condiţiile legii, în calitate de autoritate contractantă, contracte de servicii publice cu operatorii de transport feroviar, în cadrul cărora se stabilesc obligaţiile de serviciu public de interes local în vederea furnizării de servicii de transport adecvate.
- Autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară colaborează cu autoritatea competentă din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în scopul corelării obligaţiilor de serviciu public de interes naţional şi a celor de interes local în vederea furnizării de servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor, precum şi în vederea creşterii eficienţei economice şi reducerii amprentei de carbon a sistemului naţional de transport prin transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport al călătorilor derulate prin intermediul altor moduri de transport.
Proiectul de act normativ poate fi consultat la ACEST LINK.
Trei motive invocate MT pentru înființarea trenului metropolitan:
- în cadrul ciclului financiar 2021-2027 al Uniunii Europene sunt alocate fonduri nerambursabile importante destinate autorităţilor publice locale în vederea implementării unor servicii publice de transport feroviar al călătorilor în zonele metropolitane
- luând în considerare riscul ca aceste fonduri europene nerambursabile să nu poată fi accesate de autorităţile publice locale din România în cazul în care nu se întreprind cu celeritate măsuri ca legislaţia naţională să permită autorităţilor publice locale implementarea unor servicii publice de transport feroviar al călătorilor în zonele metropolitane
- ţinând seama de faptul că neadoptarea acestor măsuri în regim de urgenţă generează riscul pentru România de a nu putea accesa fonduri europene nerambursabile destinate autorităţilor publice locale în vederea implementării unor servicii publice de transport feroviar al călătorilor în zonele metropolitane