Connect with us

Un cartier premium din București va fi replicat la Iași

800 de apartamente vor fi amenajate în blocuri cu 5 etaje

Investiții private

Un cartier premium din București va fi replicat la Iași

Un dezvoltator imobiliar listat la bursă va lansa, în acest an, unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare de la Iași: 800 de apartamente amenajate în blocuri cu regim redus de înălțime (până în 5 etaje) pe str. Viticultori, respectiv în zona de platou vizavi de căminul Liceului Agricol.

Proiectul este derulat de Greenfield Copou Residence SRL, societate deținută, prin intermediul Impact Developer & Contractor SA, de către omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deține, la Iași, și clădirea de birouri „Moldova Center”. Impact este listată la bursă și a ajuns la capitalizare de peste 500 milioane lei.

Greenfield Copou va consta în amenajarea a 800 de apartamente, conform unui anunț al companiei de zilele trecute. La sfârșitul lunii ianuarie, proiectul a primit și un aviz condiționat de la Comisia tehnică de urbanism a Primăriei în ceea ce privește studiul prezentat cu referire la soluția de arhitectură.

Aceasta este singura randare făcută public până acum cu Greenfield Copou (imagine preluată de pe site-ul dezvoltatorului)

Potrivit dezvoltatorului, Greenfield Copou urmează să fie dezvoltat după modelul „fratelui mai mare” Greenfield Băneasa din București. În Capitală, proiectul are cifre impresionante: 60 hectare de teren cu blocuri care vor avea peste 7.000 de locuințe. Ansamblul, înconjurat de Pădurea Băneasa, se află în construcție și are ca termen de finalizare 2028. Deocamdată, au fost date în folosință circa 3.000 de locuințe.

În Iași, proiectul va demara pe cele 5 hectare de pe platoul Viticultori, dar investitorul spune că achizițiile de teren vor continua. În zona de construire a ansamblului există foarte multe terenuri libere, în special spre zona Grădinii Botanice și a zonei de platou de pe str. Hurmuzaki.

Amplasamentul investiției. În trecut, terenul a aparținut unor apropiați și rude ale omului de afaceri Bogdan Cihodaru

„Construire zonă mixtă conținând servicii publice, servicii de interes general (servicii colective și personale, comerț, hoteluri, restaurante, loisir – terenuri de sport, piscine, agrement), activități productive mici și mijlocii nepoluante și locuințe”, este descrierea oficială a proiectului de plan urbanistic.

Pe site-ul dezvoltatorului, descrierea afișată aduce unele elemente în plus:

  • În anul 2021 Impact Developer & Contractor va demara lucrările la un nou proiect rezidențial major, în cartierul Copou din Iași, o locație încarcată de istorie și tradiție, devenită una dintre cele mai dinamice și atractive zone rezidențiale din Moldova. În deplină armonie cu mediul natural unic în care va fi construit, Greenfield Copou va replica modelul de locuire Greenfield, devenind cel mai mare proiect de clădiri rezidențiale verzi din Iași, certificat BREEAM Excellent. Apartamentele vor beneficia de finisaje premium și vor oferi priveliști spectaculoase asupra orașului și Grădinii Botanice, în blocuri cu regim de înălțime redus, separate de spații verzi generoase. Facilitățile excelente și conectivitatea foarte bună cu punctele de interes ale orașului completează mixul de atribute ce vor face din Greenfield Copou noul reper al dezvoltărilor rezidențiale din Iași.

Galerie FOTO (cartierul Greenfield Băneasa, al cărui model de locuire va fi replicat la Iași):

Masterplanul cartierului-frate din București – zeci de blocuri: 7.000 de apartamente

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top