Investiții private
Un nou bloc proiectat în spatele Lidl Moara de Foc: întregul complex, la un pas de autorizare
Primăria Iași va organiza, la mijlocul lunii noiembrie, o dezbatere publică privind intenția firmei Gral Construct de a construi un complex rezidențial în jurul Lidl Moara de Foc. Compania are deja undă verde de la Consiliul Local pentru a construi în zonă: noutatea este că, între timp, Gral a achiziționat o parcelă din spatele Lidl.
Pe această parcelă a fost proiectat încă un bloc cu 8 etaje, similar precum cele propuse în planul urbanistic zonal aprobat la finalul anului trecut. În total, investitorul are 1,2 hectare, iar complexul rezidențial va cuprinde circa 200 de locuințe.

„Prin Certificatul de Urbanism nr. 606 din 17.04.2025 emis de Primaria Mun. Iași, s-a solicitat investitorului elaborarea prezentului PUZ și supunerea aprobarii acestuia Consiliului Local Iași, înainte de urmarea procedurii pentru obținerea Autorizatiei de Construire pentru obiectivele enunțate anterior (blocurile aprobate în 2024, în lateralul Lidl – n.r.)”, se arată în proiectul urbanistic.
În schița de mai sus, parte din PUZ, apare și complexul propus în locul restaurantului Moara de Foc, proiect despre APIX.ro a relatat recent în contextul în care investiția urmează să fie supusă aprobării consilierilor locali.
- Citește și Proiectul UMF din Copou a ajuns în dezbatere: sală de sport, parc și pădure pe 1,7 hectare
„Această dezvoltare este justificată având în vedere dezvoltarea zonei cu noi investiții imobiliare (locuințe, servicii, comerț). Aspectul și funcționarea întregii zone se vor îmbunătăți odată cu realizarea obiectivului propus (crearea unei noi zone construite, reorganizarea circulațiilor auto și pietonale, parcări, spații verzi, etc.)”, se mai arată în proiectul Gral Construct.
- Așa cum APIX.ro a anunțat anterior, în premieră, cea mai mare parte a terenului pe care va fi construit ansamblul Gral a fost achiziționat cu 3,5 milioane euro de la un fond american de investiții [citește detalii]
Pentru a putea fi construit ansamblul, în primă fază vor fi demolate toate cele 13 construcții existente pe terenul de 1,1 ha, construcții care au făcut parte din fosta fabrică de panificație 1 Mai.

- Citește și Pas decisiv pentru blocurile în locul restaurantului „Moara de Foc”: proiectul ajunge la votul final










