Energie verde
Un nou parc solar în județul Iași: investitorul a concesionat peste 50 hectare
O firmă din Valea Lupului, recent înființată, a demarat un proiect pentru amenajarea unui parc solar pe raza comunei Comarna. Din informațiile APIX.ro, investiția se ridică la 1,2 milioane lei, iar centrala fotovoltaică va avea capacitatea de 40 MWp.
Electrophorus a concesionat mai multe parcele de teren cu o suprafață totală de peste 52 hectare. Terenurile aparțin de fostele iazuri ale Fermei Piscicole Osoi. Parcul solar va cuprinde circa 60.000 de panouri (policristaline) cu puterea instalată de 700W și 800 de invertoare trifazate. „Producția anuală de energie electrică estimată este de aproximativ 47.600 KWh”, se arată într-o documentație analizată de APIX.ro.
- Citește și Cel mai mare parc eolian proiectat în județul Iași, cu 20 de turbine, a obținut acordul de mediu
„Panourile se montează pe structură metalică încastrată în fundații izolate din beton, la o adâncime de 1,50 m față de cota terenului actual și la înălțimea de 0,70 m față de sol; invertoare trifazate se montează pe structura metalică a panourilor fotovoltaice, în centrele de greutate ale rețelelor”, se precizează în documentație.
Firma din Valea Lupului a concesionat 524.482 mp, iar panourile vor ocupa aproape 220.000 mp. În incinta parcului vor mai fi amenajate rețele electrice subterane, o capacitate de stocare, posturi de transformare, stâlpi de iluminat perimetral, iar întreaga suprafața va fi împrejmuită. „Conectarea parcului fotovoltaic se va face la linia LEA 110 kV CET Holboca – Comarna care trece prin imediata vecinătate a terenului pe partea de sud-vest, prin intermediul unei stații de transformare”, potrivit proiectului.
Termenul de finalizare a parcului este de 9 luni de la momentul începerii lucrărilor, iar durata de funcționare este estimată la minimum 25 de ani.
Din 2020 încoace, în județul Iași este un al doilea val de proiecte „verzi” care, față de valul din 2010, are deja investiții concretizate, un exemplu în acest sens fiind parcul eolian de la Ruginoasa care livrează energie în sistemul național de la începutul anului, o investiție a unui grup condus de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov. Alți investitori majori din străinătate și care își fac simțită prezența la Iași sunt Shikun Binui (cel mai mare constructor din Israel), elvețienii de la Renera, grupul german VSB (care gestionează parcuri cu 655 de turbine eoliene și 58 de parcuri solare), francezii de la Solveo sau americanii de la Tejas.