Local
Un singur ofertant la licitația pentru livrarea a încă 10 tramvaie noi la Iași
Bozankaya este singurul ofertant la licitația organizată de Primăria Iași pentru achiziția a 10 tramvaie noi. Producătorul turc, care a furnizat deja 34 de tramvaie orașului, participă la o procedură cu o valoare estimată de circa 126 milioane lei, fără TVA. Achiziția este finanțată prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.
Depunerea unei singure oferte vine după ce cel puțin cinci producători au solicitat clarificări privind condițiile achiziției. După cum APIX.ro a relatat, întrebările au vizat termenele de livrare, dotările vehiculelor și condițiile de plată. Interesul manifestat în etapa de pregătire a ofertelor nu s-a transformat însă într-o competiție pentru contract. Alți producători care s-au interesat de licitație dar nu mai participat efectiv sunt Astra Vagoane Călători (România), Koncar Grup (Croația) și PESA (Polonia).
- Citește și Primăria Iași a lansat licitația pentru încă 10 tramvaie noi: contract de peste 125 milioane lei
Oferta Bozankaya urmează să fie evaluată, iar atribuirea contractului depinde de îndeplinirea cerințelor tehnice și financiare. Participarea fără concurență nu echivalează cu adjudecarea licitației
Cele 10 vehicule vor avea între 19 și 22 de metri și o capacitate de minimum 135 de călători, dintre care cel puțin 30 pe scaune. Dotările solicitate includ aer condiționat, podea coborâtă, rampă pentru persoanele cu mobilitate redusă, supraveghere video și sisteme de informare a pasagerilor. Este prevăzut și un sistem care avertizează vatmanul asupra riscului de coliziune cu pietoni, bicicliști sau alte vehicule.
În urma solicitărilor de clarificări, municipalitatea a acceptat prelungirea termenului pentru primul tramvai de la 12 la 15 luni. Întregul lot trebuie livrat în cel mult 24 de luni. Unele companii ceruseră termene mai lungi, invocând timpul necesar pentru procurarea componentelor.
Contractul include instruirea personalului CTP și mentenanța în perioada de garanție, care va fi de minimum cinci ani.
Noua achiziție va completa cele 50 de tramvaie moderne livrate Iașului în ultimii ani. Primele două loturi au cuprins câte 16 vehicule de 30 de metri, furnizate de PESA și Bozankaya. Ulterior, compania turcă a livrat alte 18 tramvaie, de circa 22 de metri, în baza unui contract de aproximativ 141 milioane lei. Dacă va obține și noul contract, Bozankaya va ajunge la un total de 44 de tramvaie furnizate Iașului.






