Proiecte publice
Una dintre cele mai importante investiții ale statului la Iași a fost resuscitată după 36 de ani
O importantă investiție începută acum 36 de ani la Pașcani ar putea fi reluată: autoritățile centrale au actualizat studiul de fezabilitate pentru amenajarea hidroenergetică. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, iar documentația a fost deja predată.
Hidroelectrica a încercat finanțarea lucrărilor de execuție prin PNRR, dar nu erau îndeplinite condițiile de eligibilitate. Totuși, compania a inclus proiectul în strategia de dezvoltare aferentă perioadei 2020 – 2024.
La licitația organizată de Hidroelectrica a participat un singur ofertant: asocierea ISPH Project Development – Hydro Proiect Invest, ambele firme fiind din București. Ambele societăți au o experiență bogată în realizarea de proiecte similare. Contractul a avut o valoare de 195.000 lei, fără TVA.
- Până la finalul anului 2010, la acumularea Pașcani au fost executate lucrări de circa 250 milioane lei. Necesarul de fonduri pentru finalizarea investiției se ridică la peste 620 milioane lei
„Documentația a fost predată de către proiectant și este înaintată spre analiză în cadrul comisiilor tehnico-economice ale Hidroelectrica SA. În vederea accelerării execuției acestei investiții, SPEEH Hidroelectrica a analizat posibilitatea accesării fondurilor alocate prin PNRR, însă aceasta nu a întrunit condițiile de eligibilitate pentru a putea fi inclusă în cadrul portofoliului de proiecte PNRR. SPEEH Hidroelectrica continuă demersurile necesare realizării și finalizării acestei investiții, conform proiectului tehnic optimizat și a strategiei de dezvoltare asumată pentru orizontul de timp 2020 – 2024, proiectul fiind de o importanță deosebită, prin prisma aportului de energie estimat a fi realizat”, se arată într-o adresă a Ministerului Energiei, consultată de APIX.ro, documentul fiind semnat de secretarul de stat Akos Derzsi.
Actualizarea studiului de fezabilitate este primul pas concret realizat de Hidroelectrica în ultimii peste 10 ani pentru repornirea investiției. În 2019, APIX.ro scria că Hidroelectrica a decis reluarea proiectului.
În 2016, Ministerul Energiei a estimat că pentru finalizarea lucrărilor sunt necesare 125 milioane euro, iar, anterior, au mai fost vehiculate sume precum 50, 60 sau 90 milioane euro ca necesar de investiție.
Hidroelectrica a mai finanțat anumite lucrări în perioada 2006 – 2010, dar, ulterior, șantierul a fost „înghețat”: Hidroelectrica intrase în insolvență, iar autoritățile centrale nu s-au pus de acord cum poate fi reluat proiectul – componentele acestuia fiind ba separate, ba unite, ba lăsate de izbeliște. Din 2014, Hidroelectrica și-a revenit din punct de vedere financiar, având ulterior profituri substanțiale.
Proiectul „Amenajarea Hidroenergetică Paşcani” (AHE) a fost iniţiat în anul 1985 şi a fost continuat prin decizii adoptate în 1989, 2002 şi 2006.
Beneficiile acumulării Pașcani:
- sursă de apă pentru irigarea unei suprafețe de 46.000 ha în județele Iași și Neamț
- debit de 1 mc/s apă industrială pentru alimentarea zonală Fălticeni, Târgu Frumos și alte obiective din bazinul hidrografic Bahlui
- valorificarea energetică a căderii realizată la barajul Pașcani printr-o centrală hidroelectrică cu o producție de energie în anul hidrologic mediu de 25 GWh
- tranzitarea în bazinul Bahlui a debitului de 4,4 mc/s rezultat din restituțile unităților industriale din municipiul Suceava asigurându-se astfel sursa de apă pentru încă 30.000 ha în județul Iași
„Centrala hidroelectrică Pașcani este o centrală supraterană cu baraj alăturat și este concepută pentru a permite turbinarea debitelor afluente, fiind echipată cu trei hidrogeneratoare verticale sincrone, două cu puterea nominală aparentă de 4055 kVa și unul cu puterea nominală aparentă de 2211 kVa. Debitul instalat în centrală este 100 mc/s. Clădirea centralei este constituită dintr-un bloc de beton armat monolit, amplasat în frontul de retenție al lacului, prin care sunt trasate trei circuite hidraulice ale turbinelor hidraulice”, se arată într-o prezentare a Hidroelectrica, consultată de APIX.ro
Potrivit sursei citate, acumularea Pașcani are volumul total de apă de 69 milioane mc.