Investiții private
Undă verde pentru Family Market Tomești: proiectul este pe punctul de a fi autorizat
Consiliul Județean (CJ) a emis avizul unic pentru complexul comercial propus de grupul Iulius în Tomești. APIX.ro a anunțat în premieră investiția și planurile companiei la începutul acestei veri. Conform unui anunț ulterior al Iulius, proiectul constă în amenajarea unui nou centru Family Market, cu o investiție estimată la aproape 30 milioane euro.
„Construirea clădiri cu funcțiuni mixte, servicii, comerț, alimentație publică, servicii medicale, activități sportive, recreere, stadion, parc, amenajări exterioare peisagere și rutiere, parcări la nivel de sol”, este obiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) propus de Iulius. Obținerea avizului unic de la CJ este ultimul pas înainte de aprobarea investiției în deliberativul local și, ulterior, emiterea autorizației.

Potrivit informațiilor furnizate de dezvoltator, complexul va avea o suprafață închiriabilă de aproximativ 16.000 mp și va presupune o investiție estimată la 28 milioane de euro. Lucrările ar urma să înceapă până la sfârșitul acestui an, iar finalizarea este programată pentru ultimul trimestru din 2026.
Family Market Tomești reprezintă cea de-a treia investiție de acest tip a companiei în județul Iași, după proiectele din Bucium și Miroslava, inaugurate în 2022. Conform datelor prezentate de Iulius, zona de acoperire a viitorului centru comercial ar include aproximativ 55.000 de persoane aflate la maximum 10 minute de mers cu mașina, fiind menționată și posibilitatea atragerii unor clienți din Republica Moldova, având în vedere apropierea de graniță.

Noul centru va găzdui un supermarket și o varietate de magazine și servicii, printre care se numără unități din segmentele fashion, sport, home & deco, farmacie, servicii medicale, alimentație publică, pet-shop, croitorie, coafor și altele. De asemenea, va fi amenajată o sală de fitness, un spațiu de joacă pentru copii și un restaurant cu servire de tip drive-thru. Proiectul prevede și o componentă de spațiu verde: un parc de circa 10.000 mp cu alei, vegetație și zone de relaxare.
Pentru a susține fluxul de vizitatori, investitorul a anunțat că va amenaja peste 450 de locuri de parcare, inclusiv stații de încărcare pentru vehicule electrice, rasteluri pentru biciclete și modernizări ale infrastructurii rutiere din zonă – lărgirea străzii adiacente și realizarea unui sens giratoriu.
Proiectele Family Market din Bucium și Miroslava au fost prezentate inițial ca dezvoltări de retail de proximitate, destinate comunităților locale din areale periurbane. Conform Iulius, acestea ar fi înregistrat în 2024 creșteri ale vânzărilor și traficului, motiv pentru care modelul este extins și în alte zone ale județului.
