Connect with us

Wizz Air va efectua zboruri de la Iași cu 4 aeronave: trei curse noi și frecvență crescută pe 9 rute existente

Local

Wizz Air va efectua zboruri de la Iași cu 4 aeronave: trei curse noi și frecvență crescută pe 9 rute existente

Wizz Air își consolidează statutul de cel mai important operator aerian de la Aeroportul Iași: din decembrie 2022, rețeaua de zboruri va cuprinde 28 de destinații din 13 țări, curse care vor fi efectuate cu 4 aeronave față de 3 în prezent.

Anunțul a fost făcut joi de la Iași de reprezentanții Wizz Air într-o conferință de presă cu autoritățile județene. Aducerea la Iași a încă o aeronavă va însemna o creștere a frecvenței și pe 9 rute existente. Cele trei curse care vor fi introduse din luna decembrie sunt Basel (Elveția), Memmingen (Germania) și Copenhaga (Danemarca). Destinațiile sunt deja disponibile în sistemul online de rezervare al Wizz Air.

Compania Wizz Air este prezentă la Iași din 2014, iar, la începutul lunii august 2022, a anunțat că în toată perioadă a înregistrat peste 3 milioane de pasageri. Cu patru aeronave spre 28 de destinații, reprezentantul Wizz Air a declarat joi la Iași că, anual, operatorul estimează că va avea peste 370.000 de pasageri.

În context, directorul aerogării Romeo Vatră a spus că, săptămâna viitoare, aerogara ieșeană va celebra un milion de pasageri, o premieră față de anii precedenți pandemiei: în 2019, acest prag de trafic era atins în luna septembrie. Totuși, față de 2019, Iașul a beneficiat de zboruri suplimentare, relocate de la Chișinău în contextul războiului din Ucraina, curse care au contribuit la creșterea traficului.

APIX.ro preia, mai jos, comunicatul integral al Aeroportului Iași & Wizz Air:

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa, anunță astăzi că va continua extinderea operațiunilor sale în România, adăugând o nouă aeronavă bazei din Iași. Noua aeronavă Airbus A321neo se va alătura flotei în decembrie 2022, crescând numărul aeronavelor din Iași la patru. A patra aeronavă modernă Airbus A321neo va sprijini operațiunile pe trei noi rute către Memmingen (Germania), Basel-Mulhouse (Elveția) și Copenhaga (Danemarca). Împreună cu noile zboruri, Wizz Air oferă acum 28 de rute cu tarif redus de pe Aeroportul Internațional Iași. Biletele sunt deja disponibile online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil începând cu 24,99 EUR / 119 RON.

Cu cea de-a patra aeronavă la bază și noile rute adăugate rețelei din România, Wizz Air este cea mai mare companie aeriană care operează din Iași, reiterându-și angajamentul de a oferi destinații populare și tarife ultra-scăzute cât mai multor pasageri, în cel mai sustenabil mod posibil. Românii pot călători acum de la Iași la Memmingen în zilele de luni, miercuri și vineri, începând cu 12 decembrie 2022. În plus, zborurile către EuroAeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg și către Copenhaga vor decola ambele din Iași în fiecare marți și sâmbătă, începând cu 13 decembrie.

Wizz Air continuă să-și extindă operațiunile în întreaga rețea, pe măsură ce alocă mai multe aeronave și recrutează însoțitori de zbor. Cu rute în toată Europa, românii vor putea călători prin aceste noi zboruri Wizz Air la tarife reduse către unele dintre cele mai importante și frumoase destinații din Europa Centrală și de Nord. Pe lângă aceste piețe, Wizz Air crește și frecvența a numeroase zboruri cu plecare din Iași. Barcelona, Bruxelles-Charleroi și Eindhoven vor fi mărite la 3 zboruri pe săptămână. Rutele către Paris-Beauvais, Veneția-Treviso și Tel-Aviv vor fi mărite la 4 zboruri pe săptămână. Rutele către Roma-Ciampino și Billund vor avea o frecvență de 5 zboruri pe săptămână. Iar ruta Iași – Londra-Luton va fi operata de 14 ori pe săptămână.

Primul zbor Wizz Air din România a decolat în 2006. De atunci, compania aeriană a devenit lider de piață în România și a transportat peste 55 de milioane de pasageri către și dinspre țara noastră, cu peste 4,5 milioane de pasageri transportați doar în 2022.

Vorbind la conferința de presă de la Iași, Evelin Jeckel, Acting Network Officer la Wizz Air, a spus: „Suntem bucuroși să anunțăm a 4-a aeronavă alocată bazei noastre din Iași, cele trei rute noi și creșterea frecvenței pe nouă rute existente. Împreună cu noile adăugiri ale rețelei, Wizz Air oferă acum 28 de rute din Iași. Acest anunț marchează o piatră de hotar importantă pentru rețeaua din România și ne confirmă strategia de creștere și angajamentul de a oferi oricui posibilitatea să se bucure de tarife ultra-scăzute, să călătorească în siguranță către destinația dorită și să descopere noi locuri, culturi și oameni. Așteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii la bord!”

Romeo Vatră, Directorul General al R.A. Aeroportul Iași, a declarat: „Planurile de dezvoltare anunțate de Wizz Air arată că Aeroportul Iași este în continuare un obiectiv de interes pentru companiile aeriene, oferind stabilitate și încredere. Practic, aeronava ce va completa flota existentă marchează o nouă etapă în transportul aerian din Iași, investiție care va contribui la diversificarea rețelei de rute internaționale și extinderea operațiunilor. Ne bucură foarte mult acest nou pas în consolidarea parteneriatului cu Wizz Air, compania cu cel mai mare număr de rute deschise pe Aeroportul Iași. Discuțiile pe care le-am purtat cu operatorul privind extinderea bazei și permanentizarea unor destinații relocate temporar la Iași au dat roade, iar pe această cale doresc să mulțumesc conducerii Wizz Air pentru deschidere. Sunt sigur că vor primi cu bucurie această veste comunitățile de români din străinătate, care vor folosi noile rute pentru a se deplasa mai facil și mai des în țară. Mai multe destinații înseamnă diversitate și, deci, o mobilitate crescută ce asigură dezvoltarea aeroportului pe termen lung. Wizz Air a demonstrat că este una dintre cele mai puternice companii aeriene europene și că împreună putem construi proiecte ce aduc plus valoare întregii regiuni”.

Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași, a spus: „După doi ani dificili de pandemie, care au afectat activitatea tuturor aeroporturilor din lume, anul acesta, am ajuns să descriem cel mai bine Aeroportul Iași prin cuvântul «record». Aeroportul nostru a înregistrat, lună de lună, record peste record în ceea ce privește traficul de pasageri, ajungând ca în iulie să fie depășit pragul de 180.000 pasageri. Este meritul echipei de la aeroport, care știu cât de mult a muncit pentru a revitaliza activitatea, este un rezultat al eforturilor noastre comune de a extinde și moderniza aeroportul, dar cu siguranță un rol important îl au și partenerii noștri, companiile aeriene care au adus zboruri atractive și accesibile la Iași, deschizând noi porți către Europa, așa cum este și Wizz Air. Aeroportul Iași a reușit să dezvolte o relație de încredere cu Wizz Air, care se traduce astăzi într-o bază operațională deschisă la Iași, în curse aeriene diversificate, în legături directe cu metropolele și capitalele europene și în multe alte perspective de dezvoltare pe care compania le are la Iași. Suntem foarte hotărâți și dedicați să implementăm cu succes proiectul de extindere și modernizare a aeroportului pentru a continua să ne dezvoltăm parteneriatul cu operatorii aerieni și să consolidăm poziția aeroportului ca pilon de dezvoltare regională”.

CELE MAI NOI RUTE WIZZ AIR DIN IAȘI

RUTĂZILEÎNCEPÂND CUDE LA*
Iași – Memmingenluni, miercuri, vineri12 decembrie24,99 EUR / 119 RON
Iași – Basel-Mulhouse-Freiburgmarți, sâmbătă13 decembrie24,99 EUR / 119 RON
Iași – Copenhagamarți, sâmbătă13 decembrie24,99 EUR / 119 RON

*Bilet pe un singur segment, cu taxă administrativă și bagaj mic de mână (dimensiuni maxime: 40x30x20 cm) incluse. Bagajele pe roți și orice alt tip de bagaj de cală sunt supuse unor taxe suplimentare. Prețul este valabil doar pentru rezervările efectuate pe wizzair.com și prin intermediul aplicației de mobil WIZZ. Numărul de locuri la prețurile indicate este limitat.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top