Connect with us

Campanie CIVICA: Salvați fosta Fabrică de Tricotaje!

În jurul monumentului istoric au apărut 4 blocuri

Mișcări civice

Campanie CIVICA: Salvați fosta Fabrică de Tricotaje!

Asociația CIVICA a demarat o campanie în încercarea de a sensibiliza Primăria și un afacerist imobiliar să restaureze fosta Fabrică de Tricotaje din Păcurari, clădire monument istoric.

Apix.ro a scris în mai multe rânduri despre această clădire și a prezentat inclusiv dovezi cum parte din clădire a fost demolată pentru a face loc unui bloc construit de Cristin Zămosteanu. Însă, autoritățile au închis ochii, iar Poliția Locală a girat o situație halucinantă: parte din imobil s-a autodemolat la un cutremur de acum câțiva ani. La finalul acestui text, puteți vedea imaginile surprinse de reporterii apix.ro realizate în timpul „autodemolării”.

Citește și Controversele din jurul construirii unor blocuri cu 10 etaje în Păcurari

Din informațiile Apix.ro, monumentul istoric nu mai este în proprietatea lui Zămosteanu, ci a firmei Luisier SRL, patronată de fosta soție a omului de afaceri. În mai 2018, societatea a obținut un certificat de urbanism de la Primărie pentru consolidarea, reabilitarea și schimbarea destinației, în condițiile în care, anterior, în imobil a funcționat o spălătorie. Sursele Apix.ro spun că scopul este ca imobilul să aibă spații de depozitare, servicii comerciale și servicii către întreprinderi. Dar, demersurile s-au oprit la acel act urbanistic, fără a avansa în vreun fel.

„Fosta Fabrică de Tricotaje din Păcurari nr. 115, clădire-monument istoric, se află în pericol. Iașul are deja experiența pierderii unor clădiri monument, fostele fabrici de Țigarete și de Bere. Nu lăsa şi Fabrica de Tricotaje să urmeze același scenariu! Reabilitată, ar putea fi repusă în serviciul comunității. Poate deveni, de exemplu, un centru cultural de cartier. Odată cu pierderea patrimoniului istoric pierdem şi memoria oraşului!”, spune asociația CIVICA în campania lansată pe declic.ro.

Citește și Zămosteanu intră în legalitate: un bloc în construcție în Moara de Foc, avizat

Asociația a solicitat Primăriei organizarea unei dezbateri publice până la finalul lunii martie, cu participarea tuturor actorilor implicați: comunitatea locală, proprietarul clădirii, dezvoltatorul imobiliar și reprezentanții Direcției Județene de Cultură – Comisia Zonală de Monumente Istorice și ai Serviciului Control Urbanism al Primăriei Iași.

„Solicităm ca în cadrul dezbaterii: (1) Să fie clarificată situația în care se află fosta Fabrică de Tricotaje (nivelul de degradare, actorii responsabili să o conserve/consolideze). (2) Să fie explorate căile prin care clădirea poate fi protejată și reabilitată, pentru a-și recăpăta utilitatea în comunitate”, se mai arată în mesajul CIVICA.

Citește și Ansamblul cu 263 de apartamente din Moara de Foc va fi gata în 2019

Imobilul se află pe lista monumentelor istorice pe poziția 1.187 – Fabrica de Tricotaje „Moldova” (corp vechi) și sediu Mica Industrie. Potrivit descrierii, clădirea este datată la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Proiectul din zonă al lui Cristin Zămosteanu se apropie de sfârșit: trei blocuri au fost construite, iar la ultimul se lucrează la finisajele interioare și exterioare.

Partea din imobil care s-a „autodemolat” (captură Google Earth):

 

Coordonator al proiectului Apix.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat atât cu mass-media locale, cât și centrale.

Texte din arhiva categoriei Mișcări civice

Poza zilei

EXCLUSIV apix.ro:

Mobilitate urbană

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

Studii și analize

Mișcări civice

To Top