Connect with us

A început amenajarea peisagistică a esplanadei din fața Teatrului Luceafărul

Spații verzi

A început amenajarea peisagistică a esplanadei din fața Teatrului Luceafărul

Esplanada din faţa Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” a intrat în amenajări. Compania IULIUS a început, de curând, lucrările prin care zona va fi transformată peisagistic. Esplanada va fi integrată, din punct de vedere estetic, cu grădina Palas şi cu Palatul Culturii, fiind gândită ca un spaţiu pietonal şi de recreere. Arealul va fi amenajat cu gazon, arbori maturi, arbuşti de diferite dimensiuni şi cu bănci.

Aproximativ 35 de copaci vor fi plantaţi în noua zonă verde, precum: diverse exemplare de platani, castani şi ginkgo biloba. În plus, arbuşti mici şi medii vor completa peisagistic spaţiul, conform unui comunicat al companiei.

Ieşenii se vor putea relaxa fie pe noile bănci care vor fi montate, fie pe cei 1.100 mp de gazon special pentru trafic intens. Lucrările de amenajare a esplanadei vor fi finalizate în această primăvară.

Fostul showroom Palas a fost demolat vara trecută de către IULIUS, în condițiile în care, inițial, Primăria ar fi dorit păstrarea clădirii pentru a-i da o altă funcțiune. Însă, opoziția societății civile a determinat municipalitatea să renunțe la acest demers.

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Spații verzi

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top