Connect with us

Bloc îngrămădit între case, peste drum de Băile Nicolina

Indicatorii i-ar permite dezvoltatorului un bloc cu 5 etaje

Investiții private

Bloc îngrămădit între case, peste drum de Băile Nicolina

Un dezvoltator propune municipalității construirea unui bloc de locuințe lângă Băile Nicolina. Accesul la amplasamentul investitorului va fi făcut printr-un drum de servitute dinspre str. Vasile Urechia, neavând acces (zonă de vile) la str. Hatman Șendrea.

Amplasamentul viitorului bloc:

Oficial, amplasamentul se află pe str. Vasile Urechia nr. 19.

Proiectul urbanistic aparține unei persoane fizice (Bogdan Ciochină) și prevede construirea unui bloc cu demisol, subsol și trei etaje pe un teren de numai 360 mp. La o astfel de suprafață, dezvoltatorul solicită un procent de ocupare de 45% și un coeficient de utilizare a terenului egal cu 2 (raport dintre suprafața desfășurată construită și parcelă).

Mai mult surprinde înălțimea maximă solicitată de dezvoltator, respectiv 18 metri. Practic, ținând cont că la nivelul municipalității se aprobă 3 metri/etaj, înălțimea i-ar permite lejer investitorului să facă un bloc cu cinci etaje îngrămădit pe un petec de pământ într-o zonă unde există predominant vile.

Cel mai probabil, acești indicatori nu vor fi acceptați de către Comisia de urbanism a Consiliului Local. Cu toate acestea, Comisia tehnică – formată din arhitecți – nu a avut probleme în a acorda dezvoltatorului un aviz de oportunitate în luna iulie 2017. De menționat că avizul are un rol consultativ, iar Comisia urbanism poate sau nu să țină cont de el.

Deocamdată, planul urbanistic zonal se află în etapa de consultare publică, iar persoanele interesate pot solicita analiza documentului la serviciile de specialitate ale municipalității.

Planșa de reglementări urbanistice:

Citește AICI despre oferta de publicitate pe fluxul APIX

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top