Connect with us

Ce vei putea afla despre un bloc înainte să cumperi un apartament: clădirile primesc dosare digitale

pacurari vedere aeriana

Utile

Ce vei putea afla despre un bloc înainte să cumperi un apartament: clădirile primesc dosare digitale

Cei care vor să cumpere sau să închirieze o locuință au la dispoziție o platformă publică prin care pot consulta informații despre clădire, de la anul construirii până la clasa energetică și expertizele tehnice înregistrate. Registrul Național Digital al Clădirilor, disponibil la registrulcladirilor.gov.ro, urmărește să adune într-un singur loc date care, în prezent, trebuie căutate în documente și evidențe diferite. Platforma este completată treptat, astfel că informațiile disponibile depind de actele introduse pentru fiecare imobil. Verificări prin sondaj făcute de APIX.ro pe raza Iașului arată că, deocamdată, există unele informații în special despre clădiri publice. În schimb, pentru toate imobilele există doar importul inițial din baza de date a Oficiului de cadastru.

Pentru un cumpărător, utilitatea va fi directă: înainte de a lua o decizie, va putea verifica ce informații sunt înregistrate despre blocul în care se află apartamentul. Registrul este conceput să reunească certificate energetice, expertize tehnice și documente privind lucrările efectuate. Pentru proprietari și administratori, platforma oferă posibilitatea organizării actelor într-un dosar digital al clădirii.

date cadastrale
Deocamdată, informațiile inițiale sunt date cadastrale (cu roșu e evidențiat sediul Primăriei Iași) – dar inclusiv aceste informații pot fi utile atât timp cât site-ul ANCPI nu mai este funcțional din cauza atacului cibernetic de vara trecută

Consultarea datelor publice este gratuită și nu necesită cont. Platforma a fost gândită astfel încât clădirile să poată fi căutate pe hartă, după adresă, denumire, număr cadastral sau codul atribuit în registru. Interfața permite filtrarea după județ și localitate, iar fișa unui imobil include rubrici pentru anul construirii, starea fizică, adrese și evaluările înregistrate. Sunt prevăzute și informații despre unitățile individuale, precum apartamentele sau spațiile dintr-o clădire.

Fiecare clădire primește un Număr de Identificare al Structurii (NIS), un identificator unic prezentat de platformă drept un „CNP al clădirii”. Acesta permite asocierea informațiilor și documentelor cu imobilul corespunzător. Dosarul poate reuni date despre construcție, performanța energetică, riscul seismic, renovări și consolidări, inclusiv programele prin care au fost finanțate intervențiile.

Accesul public nu presupune însă acces automat la toate documentele. Dosarul complet este disponibil în funcție de drepturile utilizatorului. Proprietarii și administratorii pot încărca acte, iar specialiștii pot introduce documentele pe care le întocmesc. Platforma prevede și transmiterea automată a informațiilor din sistemele instituțiilor publice.

Pentru ieșeni, registrul ar putea deveni în viitor un instrument util atât la achiziția unei locuințe, cât și pentru urmărirea intervențiilor asupra propriului bloc. Deocamdată, trebuie avut în vedere că baza de date este în curs de completare: existența unei clădiri pe hartă nu garantează un dosar complet, iar lipsa unei expertize din platformă nu permite, singură, concluzii despre siguranța imobilului.

Registrul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu finanțare prin PNRR, componenta „Valul Renovării”. Obiectivul este construirea unei evidențe naționale care să ajute inclusiv la prioritizarea renovărilor și urmărirea investițiilor în clădiri.

Articole din categoria Utile

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top