Local
Cine vrea casă de la Primărie trebuie să depună actele până pe 30 septembrie
Solicitanţii de locuinţe care aparţin Primăriei trebuie să depună actele aferente cel târziu la finalul săptămânii viitoare. Potrivit unui anunţ al municipalităţii, termenul limită stabilit pentru depunerea şi completarea dosarelor înregistrate în vederea obţinerii de locuinţe sociale şi convenabile este 30 septembrie, scrie „Ziarul de Iași”.
„Dosarele şi completările înregistrate după această dată nu vor fi avute în vedere la elaborarea listelor care vor stabili ordinea de repartizare a locuinţelor în anul 2023, care vor fi aprobate de către Consiliul Local la sfârşitul anului în curs”, se precizează în anunţ.
Conform sursei citate, documentele pot fi transmise prin poştă, pe adresa Direcţiei Fond Locativ (şos. Naţională nr. 43), prin email (dosare.locuinte@primaria-iasi.ro) sau prin depunere la Registratura direcţiei amintite aflată în cadul clădirii cunocută public drept „Piramida lui Dubeţ”.
„Dacă alegeţi varianta electronică veţi avea în vedere păstrarea documentelor originale pentru a le putea prezenta spre confruntarea al solicitarea Comisiei sociale de analiză a solicitărilor locative”, arată reprezentanţii Primăriei.
Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la numărul 0232.264.246 (interior 124). În ceea ce priveşte documentele necesare pentru depunerea unui dosar, informaţii complete despre acest lucru pot fi consultate pe site-ul municipalităţii ieşene (primaria-iasi.ro) la secţiunea „Acte necesare”, de unde puteţi descărca fişierul intitulat „Acte necesare pentru tipurile de documente din cadrul Direcţiei Fond Locativ”. În acelaşi timp, puteţi afla şi care sunt toate criteriile de ierarhizare în întocmirea listelor.