Connect with us

Codul Urbanismului intră la votul final în Parlament în această săptămână. UPDATE

Utile

Codul Urbanismului intră la votul final în Parlament în această săptămână. UPDATE

Noul Cod al urbanismului ar urma să fie supus votului final în Parlament în cursul zilei de miercuri, în condițiile în care Camera Deputaților este cameră decizională, iar Senatul a aprobat (tacit) proiectul, săptămâna trecută.

  • UPDATE. Dezbaterile pe noul Cod al urbanismului au fost amânate pentru sesiunea parlamentară care va începe în luna septembrie.

Codul urbanismului a cunoscut mai multe forme în ultimii ani, fiind făcute modificări dese în ceea ce privește anumite prevederi. Forma care a fost aprobată de Senat poate fi consultată AICI sau la finalul acestui articol (format .pdf). Unele voci din spațiul public susțin că noul Cod va favoriza dezvoltatorii imobiliari (citește un articol pe această temă în G4media.ro).

Codul este un document stufos, de aproape 500 de pagini și care va reglementa întreg domeniul construcțiilor, adunând (și modificând) multiplele acte normative existente (17 la număr) în acest sector. Guvernul a aprobat Codul la finalul lunii martie 2023 și, ulterior, proiectul de lege a fost trimis spre Parlament cu solicitare de dezbatere „în regim de urgență”. Astfel, Senatul a aprobat documentul pe 9 iunie, iar proiectul a ajuns pe masa deputaților: marți se va discuta în Comisia de administrație, iar miercuri în plen.

Rămâne de văzut forma finală în care va ieși documentul din Camera Deputaților. Codul Urbanismului este în consultare publică de mai mult timp, în ultimii ani suferind o serie de modificări. De exemplu, vezi cum arată codul în anul 2021 sau în anul 2022. Prima formă, prezentată de Apix.ro, datează din ianuarie 2021, atunci când au fost aprobate tezele prealabile de către guvern.

Mai jos, puteți consulta Codul în forma adoptată de Senat, APIX.ro va reveni asupra acestui subiect și va prezenta pe larg această lege odată ce actul normativ va fi promulgat de președintele țării [descarcă Codul urbanismului în forma aprobată de Senat]:

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top