Proiecte publice
Consiliul Județean a aprobat protocolul cu PMI și CFR pentru înființarea trenului metropolitan
Plenul Consiliului Județean (CJ) Iași a aprobat astăzi încheierea unui protocol cu Primăria Iași, CFR și asociația de transport metropolitan, acord prin intermediul căruia vor fi puse bazele înființării trenului metropolitan la Iași.
Principalele responsabilități în cadrul protocolului le va avea Primăria (Consiliul Local va aproba protocolul săptămâna viitoare), dar CJ s-a angajat să susțină, inclusiv financiar, acțiunile municipalității.
Pașii care trebuie îndepliniți pentru înființarea trenului metropolitan:
- elaborarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate
- elaborarea documentației necesare obținerii avizului de mediu
- elaborarea documentațiilor pentru exproprierea terenurilor (dacă este cazul)
- elaborarea documentației tehnico-economice
- înaintarea studiilor și a documentațiilor care fac obiectul acordului în vederea obținerii avizului comisiei tehnico-economice a CFR SA
- identificarea unei soluții de finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „Tren Metropolitan Iași”
- acordarea sprijinului necesar în vederea îndeplinirii de către CFR a responsabilităților asumate prin prezentul protocol
„CFR Călători, în calitate de operator național de transport feroviar de interes strategic, poate lua în considerare operarea în zona metropolitană Iași, în condițiile unor contracte distincte, în conformitate cu legislația națională și internațională, și asigurarea compensației necesare pentru realizarea echilibrului financiar al operării”, se arată într-o adresă a CFR către autoritățile locale.
- Plenul CJ a mai aprobat astăzi decizii privind înființarea parcului industrial de la Holboca și garantarea unui credit de investiții de 20 mil. euro care va fi contractat de către Aeroport. În schimb, proiectul privind concesionarea unui teren de 2,3 hectare, unde se află Casa Călăului, nu a fost aprobat – mai mulți consilieri au solicitat ca executivul să explice în mod clar care sunt obiectivele concesiunii
În context, amintim că cea mai fezabilă linie de tren metropolitan este ruta Podu Iloaiei – Iași – Dumbrava (Ciurea), pe o distanță de 35 km. Așa cum s-a arătat într-un studiu de soluții comandat de Primăria Iași, întocmit anul trecut, această linie poate fi operată pe actuala infrastructură a CFR, cu unele adaptări ce țin de partea de electrificare, creșterea vitezei de deplasare și construirea sau reabilitarea de stații.
Principalele competențe ale CJ în protocolul cu CFR și Primăria:
- sprijinirea celorlalte părți în realizarea obiectivelor acordului
- asigurarea de resurse umane, logistice și/sau financiare în vederea realizării documentațiilor necesare implementare proiectului
- depunerea de diligențe necesare obținerii oricărui aviz, acord, autorizație, la nivel național, județean sau local, necesare proiectului menționat
- elaborează, aprobă sau promovează, după caz, proiectele de hotărâri sau acte normative necesare înființării, organizării și funcționării Trenului Metropolitan Iași