Connect with us

Consiliul Județean a cheltuit peste 300 mil. lei pe investiții în acest an: grad de realizare de 70%

Local

Consiliul Județean a cheltuit peste 300 mil. lei pe investiții în acest an: grad de realizare de 70%

Consiliul Județean (CJ) Iași are un grad relativ mare de realizare în ceea ce privește cheltuielile aferente secțiunii de dezvoltare în acest an: au fost cheltuite peste 302 milioane lei, respectiv circa 70% din estimările inițiale.

Potrivit execuției preliminate a bugetului CJ pe anul curs, care va fi aprobată într-o ședință a consilierilor din 22 decembrie, principalele investiții au vizat:

  • lucrările de modernizare a drumurilor județene cu bani de la bugetul local
  • dotări independente la unități spitalicești
  • reabilitarea drumului Iași – Suceava (fonduri UE)
  • refacerea Spitalului de Copii „Sf. Maria” (fonduri UE)
  • finalizarea lucrărilor la Casa Muzeelor (fonduri UE)
  • restaurarea Muzeului „Vasile Pogor” (fonduri UE)

Până la finalul acestui an, cheltuielile de la bugetul CJ se vor ridica la peste 704 milioane lei, în condițiile în care secțiunea de funcționare va avea plăți de circa 401 milioane lei, iar cea de dezvoltare de 303 milioane lei. „Pentru secțiunea de funcționare, procentul de realizare al cheltuielilor este de 99,88%, iar pentru secțiunea de dezvoltare este de 69,91%”, se precizează în proiectul de hotărâre.

În același document se arată că procentul de realizare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare este determinat de realizarea unor obiective de investiții majore și a unor proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top