Connect with us

Contract major scos la mezat de ApaVital: 184 mil. lei pentru apă și canalizare în cinci comune mari de lângă Iași

Proiecte publice

Contract major scos la mezat de ApaVital: 184 mil. lei pentru apă și canalizare în cinci comune mari de lângă Iași

ApaVital a lansat o licitație pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în cinci comune mari de lângă Iași, în cadrul proiectului major de investiții implementat cu fonduri europene. Procedura lansată de operator vizează un contract de peste 184 milioane lei (fără TVA) – cea mai mare valoare a unui astfel de contract lansat de la demararea proiectului.

Lucrările fac referire la extinderea rețelelor în comunele Bârnova, Ciurea, Miroslava, Tomești și Comarna. Lucrările ar urma să fie executate în maximum doi ani, dar nu mai târziu de decembrie 2023. Dacă acest termen va fi încălcat, fondurile europene vor fi pierdute întrucât proiectul este finanțat prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Companiile interesate pot depune oferte cel târziu pe 22 noiembrie, ceea ce creează premisele semnării contractului până la sfârșitul acestui an, iar lucrările să înceapă efectiv în primăvara anului 2022. Totodată, licitația este împărțită în trei loturi astfel că, cel mai probabil, lucrările se vor desfășura simultan în toate cele cinci comune.

APIX.ro vă prezintă, mai jos, detalii despre localitățile unde vor avea loc lucrări, respectiv cele trei loturi în care a fost împărțită licitația:

  • lotul 1 (Bârnova și Ciurea), cu o valoare de aproape 84 mil. lei: conductă de aducțune apă potabilă Chirița – Hlincea – Lunca Cetățuii – Ciurea – Piciorul Lupului; extindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare în localitățile Bârnova, Cecu, Păun, Todirel, Vișan, Pietrărie; extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în localitățile Hlincea, Ciurea, Piciorul Lupului, Dumbrava, Lunca Cetățuii; conductă de refulare Dumbrava – Lunca Cetățuii
  • lotul 2 (Miroslava), cu o valoare de aproape 35 milioane lei: extindere rețea de canalizare în localitățile Miroslava, Balciu, Valea Adâncă și Horpaz
  • lotul 3 (Tomești și Comarna), cu o valoare de aproape 66 milioane lei: extindere rețea de canalizare în localitățile Chicerea și Goruni (Tomești); conductă de aducțiune apă potabilă Chirița – Dancu – Holboca – Țuțora – Chiperești – Osoi; gospodărire de apă Osoi; înființare rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare în localitatea Osoi și conductă de aducțiune apă potabilă rezervor Osoi

După cum se poate constata, proiectul ApaVital prevede, în principal, reabilitarea aducțiunilor, înființarea de noi aducțiuni, construirea de noi gospodării de apă și reabilitarea, extinderea și înființarea de rețele de distribuție.

Pentru cei interesați să consulte în detaliu lucrările care se vor desfășura în fiecare localitate, de la ACEST LINK pot fi descărcate informațiile necesare. În documentele publicate de către ApaVital în SICAP, sub formă de fișiere arhivate, pot fi identificate în detaliu inclusiv străzile pe care vor avea loc lucrările.

Potrivit informațiilor publicate în sistemul național de achiziții publice (SICAP), lucrările se referă la:

  • lucrări de construcție
  • furnizarea și montarea utilajelor și a echipamentelor tehnologice
  • testare și punere în funcțiune
  • monitorizarea și acordarea de asistență/consultanță personalului responsabil pe parcursul perioadei de notificare a defectelor, după caz
  • remedierea eventualelor defecte în perioada de garanție (36 luni)
  • instruirea personalului beneficiarului în cele 25 luni ale perioadei de execuție

Până în prezent, ApaVital a mai lansat licitații pentru:

Proiectul major ApaVital în cifre, valoarea totală a investiției depășind pragul de 500 mil. euro:

  • infrastructură nouă de distribuție de circa 311 km și vor fi reabilitați 28 km de rețea existentă de distribuție de apă potabilă
  • 255 km de aducțiuni noi și reabilitarea a 38 km existenți
  • 535 km de rețea nouă de canalizare, iar alți 13 km de rețea existentă vor fi reabilitați
  • 43 de rezervoare de înmagazinare
  • 23 de stații tratare apă (stații de clorinare)
  • 5 stații de epurare ape uzate
  • 43 de stații de pompare apă potabilă (noi)
  • 361 de stații de pompare apă uzată (noi)

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top