Connect with us

Cum a ocolit cărbunele rusesc sancțiunile UE și a ajuns la Iași: noi informații din litigiul cu Vitol

Local

Cum a ocolit cărbunele rusesc sancțiunile UE și a ajuns la Iași: noi informații din litigiul cu Vitol

Sistemul centralizat de încălzire a Iașului a fost susținut cu cărbune din Rusia atât înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, cât și după acest eveniment cu toate că Uniunea Europeană a impus un embargou începând cu vara anului 2022. Primăria Iași a avut două contracte derulate cu furnizorul Vitol (Elveția): unul executat integral pentru perioada 2021-2022 și celălalt executat parțial pentru perioada 2022-2023.

CUPRINS
📄Vitol nu deține actele originale de proveniență a cărbunelui
📄Care au fost traseele de livrare a produsului
📄Achiziția de cărbune din Rusia în UE este ilegală

Acest al doilea contract face obiectul unui proces cu o miză de 50 milioane de euro la Londra: suma reprezintă totalul daunelor cerute de Vitol pentru neducerea la bun sfârșit a contractului. În contrapartidă, Primăria solicită o sumă similară întrucât contractul ar fi fost nul de drept, iar Vitol a furnizat cărbune sub sancțiuni UEAPIX.ro a detaliat aceste aspecte într-un articol publicat în cursul zilei de ieri.

Vitol nu deține actele originale de proveniență a cărbunelui

Revenim asupra subiectului cu informații în premieră despre traseele de livrare invocate de Primăria Iași. Aceste rute au fost detaliate de avocații instituției în întâmpinarea depusă la Londra, obținută de APIX.ro la instanța londoneză.

Potrivit municipalității, în perioada 2022-2024, au fost solicitate clarificări de la Vitol cu privire la proveniența cărbunelui. Din răspunsurile primite, rezulta că livrările ar fi fost făcute din Africa de Sud, Columbia și Kazahstan. Vitol a pus la dispoziție copii după certificatele de origine în iunie 2024, iar, patru luni mai târziu, a informat municipalitatea că nu deține originalele – Primăria a susținut că elvețienii nu au putut dovedi că produsul destinat Iașului nu era originar din Rusia.

Care au fost traseele de livrare a cărbunelui

Argumentele aduse de Primăria Iași, așa cum apar ele în întâmpinarea depusă la Londra:

  • În perioada imediat anterioară izbucnirii războiului dintre Rusia și Ucraina (și impunerii ulterioare a unor noi sancțiuni comerciale asupra Rusiei de către Uniunea Europeană, Regatul Unit și alte state), Vitol a achiziționat o cantitate semnificativă de cărbune cu origine în și/sau exportat din Rusia, la un preț premium, iar piața legitimă pentru acest tip de marfă a fost ulterior afectată negativ de sancțiunile menționate
  • Primul lot de cărbune livrat de Vitol a fost transportat cu nava MV Juniper și a ajuns la Constanța, România, în jurul datei de 18 octombrie 2022
  • Acea primă livrare a fost expediată din Izmir, Turcia, și a fost atribuită către Vitol de compania Izdemir Enerji Elektrik Uretim A.S. („Izdemir Enerji”). Cel puțin 32.878 MT din acel lot ar proveni, potrivit documentelor, din Kazahstan, conform unui Certificat de Origine datat 10 octombrie 2022 (nr. 0048448), emis de Camera de Comerț din Izmir.
  • La rândul ei, Izdemir Enerji primise anterior aproximativ 67.096 MT de cărbune în portul Izmir, Turcia, care, potrivit documentelor, ar fi provenit tot din Kazahstan, conform unui Certificat de Origine emis în Federația Rusă și semnat de Camera de Comerț și Industrie a Federației Ruse la 30 septembrie 2022 și de Exportator la 29 septembrie 2022 (nr. 9615613). Portul de încărcare pentru acest cărbune a fost Taman, Rusia.
  • Al doilea lot de cărbune livrat de Vitol a fost transportat cu nava MV Al Karama și a constat în 60.510,16 MT de cărbune care, potrivit documentelor, ar proveni din Africa de Sud, dar a fost încărcat pe MV Al Karama în Maputo, Mozambic. Mozambic nu a impus sancțiuni comerciale Rusiei în perioada relevantă și este un importator semnificativ de cărbune rusesc.
  • În perioada în care a avut loc încărcarea navei MV Al Karama, existau situații documentate în care cărbune rusesc era amestecat cu cărbune provenit din alte state (nesupuse sancțiunilor), fie înainte, fie chiar în momentul încărcării pe nave în portul Maputo, Mozambic.
  • Anterior încheierii Contractului de Vânzare, părțile semnaseră Contractul nr. 132740 la data de 26 noiembrie 2021, prin care Vitol se obliga să vândă, iar Pârâtul să cumpere 75.000 MT de cărbune energetic, cu o marjă de ±10% la opțiunea Vitol („Contractul Precedent”). Contractul Precedent fusese deja executat integral și își încetase valabilitatea până la momentul semnării noului Contract de Vânzare. Cărbunele livrat în baza Contractului Precedent provenea din Federația Rusă, iar portul de încărcare înainte de expedierea către Constanța era Taman, Rusia.
Această poză a fost făcută în zona liberă Constanța în vara anului 2023: este vorba despre o parte din cantitatea de cărbune destinată Iașului care nu a mai fost ridicată

Achiziția de cărbune din Rusia este ilegală în UE

În documentul depus la instanța londoneză, avocații Primăriei spun că instituția nu cunoștea, la data de 20 decembrie 2022, că țara de origine a cărbunelui ar putea fi Rusia. Dacă ar fi știut acest lucru, spun avocații, atunci contractul ar fi fost suspendat, având în vedere sancțiunile UE.

„Mai mult, la 20 decembrie 2022, efectuarea unei plăți pentru o marfă cu origine sancționată ar fi fost ilegală și ar fi constituit, suplimentar, o încălcare a angajamentelor asumate în Contractul de Vânzare. Furnizarea de către Vitol a unui cărbune provenit din și/sau exportat din Rusia, cu încălcarea unui Regulament UE aplicabil, reprezenta ea însăși o încălcare a Contractului. Chiar dacă această încălcare exista indiferent de nivelul de cunoaștere al Vitol privind originea reală, Vitol trebuie să fi știut că încalcă sancțiunile comerciale europene împotriva Rusiei, din motivele expuse anterior. În plus, Contractul de Vânzare ar trebui considerat neaplicabil în favoarea Vitol din cauza caracterului ilegal al executării sale”, susțin avocații Primăriei.

În cererea de judecată depusă de Vitol la Londra, care datează din noiembrie 2024, elvețienii nu oferă detalii despre proveniența cărbunelui. În schimb, fostul furnizor de cărbune explică motivele pentru care este îndreptățit să primească despăgubiri de la Iași: daune de 20 milioane de euro pentru cărbunele contractat dar care nu a fost recepționat (Primăria a recepționat doar 85.000 de tone din 154.000 tone contractate) și alte 25 milioane de euro care ar reprezenta „costuri de depozitare” în zona liberă Constanța – Vitol susține că a adus restul de cărbune, dar Primăria nu l-a preluat.

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Aricole din categoria Local

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top