Studii și analize
Cum va arăta Moara de Vânt: șase oferte pentru 300 de hectare cu rol-cheie în dezvoltarea Iașului
Primăria Iași a primit șase oferte pentru reglementarea unei zone de 300 de hectare din Moara de Vânt. Cea mai mare parte a suprafeței este în proprietate privată, astfel că miza urbanistică este una majoră. Proiectantul va analiza întreaga zonă care se întinde pe circa 550 ha, iar valoarea contractului se ridică la 2,1 milioane de lei (fără TVA).
Agorapolis (Constanța) și Aedilis Proiect (Maramureș) participă cu oferte individuale, în timp ce alte 18 firme s-au constituit în asocieri, acestea fiind conduse de Artehnis (Iași), Western Outdoor (București), 4B Consultanță Arhitectură (Ilfov) și KXL Studio (București). Consulta lista integrală a participanților în sistemul electronic de achiziții publice.
În zonă urmează să se desfășoare o gamă largă de activități, de la funcțiuni administrative și financiar-bancare până la recreere și agrement, spații verzi și comerț (en detail), alături de componente educaționale și de cercetare, locuire, activități culturale și religioase, turism și alimentație publică, servicii de sănătate și sociale, sport, industrie, transport și gospodărie comunală. Potrivit Primăriei, zona studiată va fi traversată de artere majore de circulație, atât rutiere și pietonale, cât și de transport public.
- Principalele obiective publice proiectate în zona Moara de Vânt sunt Spitalul Regional de Urgență și Sala Polivalentă. În cazul unității medicale, lucrările de construire au început deja, investiția fiind estimată la circa 1,8 miliarde de lei, în timp ce pentru sala de sport nu a fost identificată o sursă de finanțare.
În cadrul planului vor fi analizate și reglementate, în principal, zonificarea funcțională și compatibilitatea funcțiunilor (de la locuire și funcțiuni mixte până la servicii, dotări publice și spații verzi), precum și delimitarea principalelor zone de urbanizare. Documentația va stabili modul de organizare a rețelei de circulații și gradul de conectivitate al zonei, prin ierarhizarea străzilor, asigurarea accesibilității rutiere, pietonale și velo și corelarea cu rețeaua majoră de transport și punctele de interes.
Totodată, vor fi definiți indicatorii urbanistici, regimul de înălțime, retragerile și regulile de conformare urbanistică pentru subzonele propuse, alături de condițiile de echipare edilitară (apă, canalizare, energie, gaze, telecomunicații și iluminat public) și corelarea dezvoltării cu capacitatea rețelelor existente, inclusiv din perspectiva etapizării investițiilor.
Planul va aborda și organizarea spațiilor publice și a spațiilor verzi, cu accent pe realizarea unei rețele coerente, accesibile și bine conectate, precum și pe asigurarea calității spațiului urban. În același timp, vor fi analizate statutul juridic al terenurilor și circulația acestora, inclusiv necesitatea unor intervenții de tip reparcelare, alături de măsuri privind protecția mediului și gestionarea riscurilor naturale sau antropice.
Documentația va include, după caz, și stabilirea unor condiții și servituți specifice amplasamentului, inclusiv eventuale prevederi legate de patrimoniu sau monumente istorice, în funcție de avizele obținute.







