Repere istorice
De ce nu s-a deschis încă Muzeul de Istorie Naturală, deși a fost inaugurat în 2024: un nou termen de finalizare
Lucrările pentru reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Naturală au fost inaugurate în urmă cu doi ani, dar nici până în ziua de astăzi imobilul nu a fost deschis publicului larg. Iar acest moment va fi din nou amânat: consilierii locali vor adopta vineri o hotărâre prin care vor stabili noul termen de finalizare: 31 decembrie 2026.
Primăria Iași a inaugurat clădirea pe 23 ianuarie 2024, în plină campanie electorală pentru alegerile din acel an. Mai mulți oficiali guvernamentali, în frunte cu Nicolae Ciucă (candidat pe atunci la prima funcție în stat), au ajuns la Iași pentru a participa la inaugurarea clădirii, cu toate că lucrările nu erau finalizate. Proiectul a avut o valoare de 13,3 milioane de lei.
Municipalitatea a semnat contractul de finanțare în februarie 2019 în cadrul exercițiului bugetar european 2014 – 2020. Inițial, clădirea trebuie finalizată și deschisă publicului larg cel târziu în 2024. În vara anului 2025, Primăria spunea că Muzeul va fi deschis până la finalul anului curent.
„Implementarea acestui proiect a fost afectată și de întârzieri ale achiziției dotărilor de specialitate, procedura fiind de tip licitație deschisă. Având în vedere diversitatea produselor necesar a fi contractate, această achiziție a fost împărțită în 3 loturi. Nedepunerea nici unei oferte pentru lotul 2 a condus la anularea automată a acestuia în SEAP, iar procedura a fost reluată în conformitate cu art. 104 din Legea 98/2016, de tip negociere fără publicare prealabilă iar, ulterior (fiindcă nu au fost depuse oferte), aceasta s-a efectuat prin achiziție directă”, este unul dintre motivele invocate de Primăria Iași pentru întârzierea proiectului.
- Citește și FOTO Cum arată Muzeul de Istorie Naturală: fațada a fost complet refăcut [articol din 2021]

O altă problemă: securitate la incendiu
Cu toate că Muzeul a fost inaugurat în ianuarie 2024, Primăria a depus abia în luna octombrie 2025 dosarul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. „Din cauza procedurilor anevoioase în vederea obținerii acesteia, considerăm necesară prelungirea duratei de implementare a proiectului până la data de 31.12.2026, în scopul finalizării integrale a tuturor activităților prevăzute în proiect și în scopul asigurării funcționalității și atingerii indicatorilor stabiliți”, potrivit proiectului de hotărâre propus pe ordinea de zi a plenului Consiliului Local (CL) Iași.
Din același document, putem afla că, în prezent, Primăria derulează o achiziție pentru servicii de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării racordului electric al clădirii la un transformat montat de Delgaz. Valoarea lucrărilor rămase de executat ajunge la 150.000 de lei.
Care sunt celelalte motive invocate de Primăria Iași pentru întârzierile majore ale acestui proiect:
- situația economică actuală la nivelul întregii țări care a generat întârzieri atât în execuție, cât și în decontările proiectelor aflate în implementare
- proiectul a fost elaborat în anul 2016, iar valorile estimate ale achizițiilor au fost la nivelul prețurilor din anul 2016
- creșterea prețurilor care a avut impact direct asupra investițiilor, care a generat anularea unor achiziții din lipsă de ofertanți și reluarea acestora
Consiliul Local va lua o decizie similară, de extindere a termenului de finalizare, și în cazul Băii Turcești. Însă, în ultimii ani, această clădire a fost pusă la dispoziție de municipalitate pentru diverse evenimente incluse în unele festivaluri locale. Pentru Baia Turcească, singurul lucru care mai trebuie făcut vizează obținerea autorizației de securitate la incendiu.








