Local
Delgaz anunță investiții de 1,5 miliarde de lei: sunt prinse 4 cartiere din Iași câteva localități din județ
Delgaz Grid a depus, până acum, un număr de 20 de proiecte de investiții, în valoare totală de 3,3 miliarde de lei, pentru a obține o finanțare de 2,6 miliarde de lei din Fondul pentru Modernizare, diferența fiind asigurată de companie.
Șase proiecte, în valoare de 900 milioane de lei, cu o cofinanțare de aproape 700 de milioane lei, au fost deja aprobate și contractele de finanțare semnate.
Cele 20 de proiecte se referă la: modernizări de stații de transformare, rețele de înaltă, medie și joasă tensiune, posturi de transformare, contorizare SMART, precum și la creșterea capacității rețelelor.
Pachetul de 10 proiecte de modernizare a stațiilor de transformare include 44 de capacități și are o valoare totală de 1,5 miliarde de lei, din care 1,1 miliarde de lei reprezintă finanțarea din Fondul pentru Modernizare.
Cristian Secoșan, director general Delgaz Grid: „După nivelul record al investițiilor de anul trecut pe zona de electricitate, de 455 milioane lei, continuăm într-un ritm susținut proiectele pentru dezvoltarea rețelei de distribuție. În absența unui cadru de reglementare adecvat tranziției energetice, Fondul de Modernizare constituie un balon de oxigen pentru obținerea finanțărilor necesare creșterii capacității sistemului de a prelua energia produsă din surse regenerabile.”
Principalele lucrări avute în vedere sunt modernizarea echipamentelor de medie și înaltă tensiune și a circuitelor de comandă, control și măsură, creșterea capacității stațiilor prin montarea a 70 de transformatoare de putere, integrări și modernizări SCADA, montarea de panouri fotovoltaice pe clădirile stațiilor.
Stațiile de transformare incluse în proiect sunt:
- Jud. Bacău: Onești, Letea, Mărgineni, Tărâța, Glăvănești, Șișcani, Tg. Ocna, Filipești, Dărmănești, Gherăești, Bălcescu;
- Jud. Botoșani: Mitoc, Ripiceni, Săveni;
- Jud. Iași: Regie, Centru, Galata, Tătărași, Iași Sud din mun. Iași, Belcești, Tabăra, Trifești, Vlădeni;
- Jud. Neamț: PAL, Gară și Centru din mun. Piatra Neamț, Roman IMR, Roman Vest, Roman Laminor, Izvoare;
- Jud. Suceava: Combinat, Radiatoare, Conexiuni, Mirăuți din mun. Suceava, Delnița, Iacobeni, Tarnița, Verești, Rădăuți, Barnar, Fălticeni;
- Jud. Vaslui: Bârlad, Simila, Rediu.
Lista completă a proiectelor depuse pentru finanțare din Fondul pentru Modernizare precum și scurte descrieri ale acestora sunt disponibile pe site-ul Delgaz Grid.