Connect with us

Fosta fabrică de panificație 1 Mai va fi demolată: blocurile de lângă Lidl Moara de Foc au fost autorizate

randare blocuri gral construct din zona moara de foc iasi

Investiții private

Fosta fabrică de panificație 1 Mai va fi demolată: blocurile de lângă Lidl Moara de Foc au fost autorizate

Primăria Iași a autorizat demolarea clădirilor care au făcut parte din fosta fabrică de panificație 1 Mai și construirea ansamblului imobiliar propus de Gral Construct în jurul Lidl Moara de Foc. Autorizația acoperă atât desființarea celor 12 construcții rămase pe amplasament, inclusiv a silozului, cât și ridicarea unui complex cu locuințe, birouri și spații comerciale. Proiectul trece astfel de la etapa avizelor, urmărită în ultimii ani de APIX.ro, la cea în care investitorul poate pregăti începerea lucrărilor.

Ansamblul autorizat va avea 178 de apartamente: 114 cu o cameră și 64 cu două camere. Sunt prevăzute, de asemenea, opt spații comerciale, 20 de birouri și 269 de locuri de parcare, dintre care 130 la subsol și 139 la suprafață. Cele trei tronsoane vor avea înălțimi diferite: partea cea mai înaltă va ajunge la opt etaje, în timp ce un alt tronson va avea trei etaje. Toate sunt cuprinse în aceeași autorizație.

teren gral construct
Pe teren se află 12 construcții din fosta fabrică, inclusiv clădirea silozului care are patru niveluri supraterane. În 2020, au fost demolate celelalte construcții care au făcut parte din complexul industrial, în vederea construirii Lidl

Terenul, aflat în zona șos. Moara de Foc și a str. Canta, are aproape 1,3 hectare. Pe el se află încă hale, anexe și silozul fostei fabrici. Acesta din urmă este cea mai înaltă dintre construcțiile care vor dispărea și se află aproape de blocurile existente și de stația de transport public. APIX.ro a relatat în februarie, când demolarea era în avizare, că documentația prevedea dezafectarea mecanizată a clădirilor, fără folosirea explozibililor.

cladire siloz canta pacuarri
Clădirea silozului

Gral Construct, firmă controlată de omul de afaceri Gheorghe Achiței, a cumpărat partea principală a terenului de la fondul de investiții Broadhurst Investments pentru 3,5 milioane de euro. Ulterior, proiectul a inclus și o parcelă din spatele magazinului Lidl. Planul urbanistic pentru dezvoltarea din jurul supermarketului a fost aprobat de Consiliul Local în august 2024, iar anul trecut investitorul a continuat demersurile pentru autorizarea întregului complex.

Într-o documentație prezentată anterior de APIX.ro, investiția era estimată la 22 de milioane de lei, iar finalizarea ansamblului era preconizată în cel mult 48 de luni de la începerea lucrărilor. Acestea sunt estimări dintr-o etapă anterioară: textul autorizației consultat de APIX.ro nu indică o valoare actualizată sau o dată de începere a șantierului. În schimb, este precizată valoarea totală de inventar a impozitare a clădirilor ce urmează să fie demolate (1,8 milioane de lei). Înainte de demararea lucrărilor, investitorul trebuie să îndeplinească și condițiile înscrise în autorizație, inclusiv cele privind rețelele de utilități.

randare blocuri gral construct din zona moara de foc iasi
O randare a proiectului: în fața blocurilor este Lidl

O diferență față de informațiile anterioare vizează și faptul că autorizația indică 178 de apartamente, toate cu una sau două camere, în timp ce proiectul descris de APIX în 2025 și februarie 2026 avea 186 de apartamente, inclusiv 30 cu trei camere.

Articole din categoria Investiții private

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top