Investiții private
Green Park: Se reia construcția de blocuri noi. Planuri de extindere
Un investitor imobiliar relansează proiectul rezidențial Green Park Veneția. În primă fază, dezvoltatorul vrea să schimbe „la față” blocurile deja construite (renovări la fațade), să amenajeze spațiul de promenadă din interiorul cartierului, să refacă instalațiile în parcările subterane și, nu în ultimul rând, să salubrizeze spațiile verzi.
În paralel, va fi reluată construcția de blocuri noi cu susținerea unui grup de investiții german (Inter-Doga GMBH), potrivit unui comunicat remis apix.ro. În același timp, dezvoltatorul anunță și derularea unor noi proiecte imobiliare în vecinătate. Proiectul și planul de extindere vor fi prezentate oficial pe 26 aprilie (ora 11.00), la showroom-ul de vânzări Green Park (str. Fântânilor 61).
În primă etapă vor fi construite noi blocuri în interiorul cartierului:
„Primul și cel mai mare proiect rezidențial din Iași – Green Park Veneția reia construcția de blocuri noi cu susținerea unui grup de investiții german (Inter-Doga GMBH). În primă fază, compania începe renovările la fațada clădirilor existente, amenajarea spațiului de promenadă din interiorul cartierului, refacerea instalațiilor în parcările și salubrizarea spațiilor verzi. Grupul de investiții german, cu investiții în imobiliare și energie, va începe construcția în interiorul ansamblului rezidențial și are în plan dezvoltarea altor proiecte în zona apropiată”, se arată în comunicatul trimis redacției.
Din informațiile apix.ro, dezvoltatorul a obținut deja două certificate de urbanism în luna martie 2018, în condițiile în care există un plan urbanistic zonal aprobat de către plenul Consiliul Local. Actele urbanistice au fost emise, în principal, pentru construirea de locuințe colective.