Spații verzi
Greenpeace se alătură demersului public pentru înființarea Parcului Natural Codrii Iașilor
Greenpeace se alătură demersului public pentru înființarea Parcului Natural Codrii Iașilor și va organiza, în următoarele zile, o serie de acțiuni pentru popularizarea acestei idei. Joi, pe Platoul Repedea, la Releu, va avea loc dezvelirea Pavilionului Greenpeace, un obiect masiv de mobilier urban pe care organizația îl dăruiește comunității ieșene.
„Ghinionul ieșenilor este că Pădurea Bărnova-Dobrovăț e exploatată și azi în regim de producție, strict economic, pe 99% din suprafață. Iar pericolul iminent este modul în care a fost gândit amenajamentul silvic, care deja a stârnit revolta comunității locale prin amploarea și agresivitatea tăierilor în zone cu habitat protejat (doar în teorie), situri Natura 2000.”, spun reprezentanții Greenpeace.
Aceștia au fost vara trecută într-o vizită prin pădurile din Dobrovăț și Bârnova, alături de membri ai comunității Codrii Iașilor. „Cerem înființarea Parcului Natural Codrii Iașilor, cu o zonare și o administrație dedicată, formată nu doar din silvicultori, ci și din specialiști în protecția mediului, cu un consiliu științific care să asigure atât conservare, cât și crearea unei infrastructuri pentru recreere cu impact minim”, se mai arată într-un comunicat al Greenpeace.
Reprezentanți ai organizației vor campa pe platoul Repedea până pe 3 octombrie, timp în care vor organizat acțiuni de informare, educare și conservare. Programul acțiunilor poate fi consultat la ACEST LINK.
- Greenpeace: Pădurea Bârnova-Dobrovăț și speciile rare pe care le găzduiește riscă să dispară pentru totdeauna. Hai să expunem public problema și să vă prezentăm soluțiile identificate de noi. Iașul, a doua mare aglomerare urbană din România, este și unul dintre cele mai poluate orașe din țară. Sănătatea noastră fizică și mentală, fragilitatea ecosistemelor care ne protejează de criza climatică, Bariera Verde a Iașiului sunt mult mai importante decât amenajamente silvice rămase din secolul trecut. Pentru a-i aduce mai aproape pe ieșeni de pădurea lor, Greenpeace și Codrii Iașilor vă invită la o săptămână de acțiuni, discuții și intervenții artistice. Haideți să ne cunoaștem și să ne fiți alături la acțiuni de ecologizare, tururi ghidate de specialiști, dezbateri cu autorități relevante și invitați speciali, concerte, jocuri, ateliere de activism, ba chiar și un mod cu totul nou de a privi Iașiul de la înălțime! Norocul ieșenilor este că la sud de oraș au încă o pădure întinsă pe aproape 15.000 de hectare (de 10 ori mai mare decât Pădurea Băneasa a Bucureștilor), o rămășită a Codrilor Iașilor din vechime, de care mii de ieșeni se bucură încă la sfârșit de săptămână. Pe această zonă se suprapun două sit-uri Natura 2000, care atestă importanța ei crucială pentru conservarea biodiversității și a unui ecosistem complex. Trăiesc aici sute de specii protejate, unele nou descoperite pe teritoriul României în ultimii ani. Ghinionul lor este că această pădure este exploatată în regim de producție, strict economic, pe 99% din suprafață. Iar pericolul iminent este amenajamentul silvic care deja a stârnit revolta ieșenilor prin amploare și agresivitatea tăierilor, chiar dacă momentan a fost suspendat în instanță. Arbori multi-seculari, cu o valoare inestimabilă pentru biologi și societate, au fost puși la pământ pentru a fi transformați în lemn de foc. Accesul recreativ în pădure este limitat sau chiar descurajat pentru ca tăierile să se facă fără opreliști și priviri indiscrete, iar ”vânatul să nu fie speriat”.