Connect with us

Iașul are un nou administrator public: care este principalul proiect asumat de Ciprian Bostan

Local

Iașul are un nou administrator public: care este principalul proiect asumat de Ciprian Bostan

Liberalul Ciprian Bostan este noul administrator public al Iașului și își va începe activitatea pe 15 aprilie, conform contractului de mandat semnat cu primarul Mihai Chirica – desemnarea „city manager-ului” este un atribut al edilului-șef al orașului.

Până acum, Bostan a îndeplinit funcția de consilier local și a fost liderul de grup al reprezentanților PNL din deliberativ. El este consilier din anul 2016, iar principala comisie din care a făcut parte a fost cea privind urbanismul. Bostan va ocupa postul de administrator public cel puțin până la alegerile locale.

Principalul proiect în cazul căruia primarul i-a delegat atribuții lui Bostan este Spitalul Regional de Urgență (SRU), în condițiile în care, pe 19 aprilie, încep lucrările la acest obiectiv. SRU este construit de Ministerul Sănătății, dar Primăria are o serie de responsabilități pe care trebuie să le ducă la îndeplinire pentru buna implementare a proiectului. De asemenea, Bostan va reprezenta Primăria în relația cu celelalte instituții ale statului.

În funcție de rezultatele în alegeri ale PNL, Bostan ar putea reveni în Consiliul Local sau își va putea continua activitatea ca administrator public. Miza stă în numărul de mandate în CL pe care le vor câștiga liberalii și, în mod evident, dacă Mihai Chirica va fi reconfirmat în funcție. Dacă PNL va avea mai puțin de 14 mandate, atunci postul de „city manager” va fi oferit reprezentantului unui alt partid cu care liberalii vor trebui să facă alianță politică astfel încât să aibă majoritate în plen.

„Vreau să-mi exprim mulțumirea și satisfacția pentru că am putut să lucrez bine și foarte bine, cu câteva excepții punctuale, cu toți membrii Consiliului în aceste două mandate în care am fost consilier. Este prima dată când primesc și urmează să am o altă demnitate publică decât cea de ales local, mulțumesc pe această cale domnului primar pentru încredere. Sunt convins că am să fac tot ce depinde de mine ca în aceasă nouă funcție să pot fi chiar mai util decât am fost până acum”, a declarat Ciprian Bostan.

În locul lui Bostan, în CL va intra Alexandru Ciochină, vicepreședinte al organizației municipale a PNL Iași.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top