Connect with us

FOTO Primăria amenajează un drum provizoriu în Moara de Vânt pentru acces la spitalul regional

Local

FOTO Primăria amenajează un drum provizoriu în Moara de Vânt pentru acces la spitalul regional

Lucrările la Spitalul Regional de Ugență (SRU), din perspectiva organizării de șantier, vor începe pe 19 aprilie, iar Primăria a intrat pe ultima sută de metri în demersul de a amenaja un drum provizoriu care să faciliteze accesul spre șantier dinspre bd. C.A. Rosetti.

Potrivit reprezentanților Primăriei, pe drumul provizoriu vor circula autocamioanele și alte utilaje care vor fi utilizate de constructorii contractați pentru lucrările la SRU. Unele porțiuni ale drumului ar putea deveni permanente odată ce va fi finalizată construirea spitalului regional.

Lucrările la drum sunt realizate de Citadin (firma de construcții a Primăriei) și fac legătura dintre bd. C.A. Rosetti și latura nord-vestică a amplasamentului SRU.

Contractul pentru începerea lucrărilor pregătitoare construirii SRU a fost semnat recent de Ministerul Sănătății cu firma Ness Proiect Europe (Prahova) pentru o sumă de aproape 30 milioane lei. Lucrările vizează organizarea de șantier, excavări, împrejmuire și alte intervenții premergătoare construirii SRU. În prezent, licitația pentru ridicarea spitalului, cu o valoare a contractului de 1,8 miliarde lei, este în desfășurare, iar ofertele vor fi deschise pe 18 aprilie.

Între timp, a fost semnat contractul pentru supervizarea lucrărilor cu o asociere de firme conduse de Tecnic Consulting. O altă licitație în relație cu SRU, încă în desfășurare, presupune servicii de informare și publicitate.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top