Connect with us

În sfârșit! După 17 ani, Iașul va avea sistem de e-ticketing în transportul public

Local

În sfârșit! După 17 ani, Iașul va avea sistem de e-ticketing în transportul public

Un proiect inițiat încă din jurul anului 2005 prinde contur în anul 2022: Primăria a lansat licitația de lucrări pentru înființarea unui sistem de e-ticketing în transportul public. Acum 15 ani, proiectul a ratat finanțarea europeană și a fost repus pe tapet în exercițiul bugetar 2014 – 2020.

Contractul scos la licitație are o valoare de aproape 10 milioane lei, fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până pe 3 mai. Potrivit anunțului din SEAP, contractul prevede servicii de proiectare precum și implementarea, montajul, punerea în funcțiune și testarea pentru sistem de e-ticketing în vederea îmbunătățirii mobilității urbane.

Indicatorii de proiect, conform caietului de sarcini, sunt următorii:

  • echipamente instalate la bord pentru asigurarea funcției de e-ticketing și numărare călători: 148 computere de bord, 490 validatoare duale, 197 sisteme de numărare, 296 switch-uri
  • sistem integrare plată SMS
  • sistem de control titluri de călătorie
  • sistem integrat de comunicații
  • sistem management de flotă
  • integrare carduri cu sistem bike-sharing
  • sistem emitere carduri de călătorie
  • echipamente autobază
  • sisteme inteligente de transport instalate: un sistem ticketing și un sistem numărare călătorie

În prezent, în activitatea transportului public există facilități specifice sistemului de e-ticketing, dar acestea nu au fost implementate având o bază o viziune unitară.

Valoarea totală a proiectului este de 12,6 milioane lei (circa 2,6 milioane de euro), iar durata de implementare este de 24 de luni. Scopul general al proiectului este crearea unui sistem de transport public modern și eficient care să deservească într-un mod echilibrat și atractiv locuitorii Municipiului Iași.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top