Connect with us

Încă o veste de la ANL: începe construirea blocurilor din Smârdan

Randare a proiectului FOTO: ANL

Proiecte publice

Încă o veste de la ANL: începe construirea blocurilor din Smârdan

Agenția Națională de Locuințe (ANL) a emis ordinul de începere a lucrărilor la tronsoanele de bloc din Smârdan. Potrivit ANL, vor fi amenajate 72 de apartamente care vor putea fi achiziționate prin credit ipotecar.

„Programul se adresează tuturor persoanelor cu cetățenie română, care au împlinit vârsta de 18 ani și care doresc să cumpere o locuință cu credit ipotecar, construită prin intermediul ANL”, anunță ANL pe pagina de Facebook.

Tronsoanele de bloc vor fi construite foarte aproape de centrul Iașului

Apartamentele au fost scoase la vânzare de către ANL la prețuri cuprinse între 47.000 euro și până la aproape 114.000 euro.

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost aprobat încă luna iulie 2011, dar ANL a întârziat începerea construcției. Abia în octombrie 2019 a fost emisă autorizația de construire. Acum, în octombrie 2020, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.

În amplasamentul din strada Smârdan nr. 8-18 se va construi un bloc, cu 72 de apartamente și parcare subterană, cu regim de înălțime S+D+P+6E, format din 2 tronsoane: tronson A (33 apartamente cu 1, 2 și 3 camere) și tronson B (39 apartamente cu 1 și 2 camere), pe  un teren în suprafață de 2.922 mp.

Fondurile utilizate pentru finanţarea lucrărilor de execuţie a acestor locuinţe sunt fonduri private, asigurate de viitorii proprietari (avans şi credit ipotecar contractat de beneficiar de la o instituție financiar-bancară care colaborează cu ANL, sau surse proprii). Proiectul se derulează prin „Programul de construcții locuinţe proprietate personală, prin credit ipotecar”.

Viabilizarea terenului pe care se vor construi locuinţele (reţelele de utilităţi, drumul de acces, spaţiile verzi şi iluminatul public) va fi asigurată de Primăria Municipiului Iași, din fonduri proprii.

Terenul aferent locuințelor se transmite în folosința gratuită Agenției Naționale pentru Locuințe de către Consiliul Local al Municipiului Iași, pe durata executării construcțiilor de locuințe. Ulterior predării locuințelor către beneficiari, autoritatea publică locală va stabili modul de exploatare a terenului (în concesiune, în folosință, vânzare).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top